3.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate(VIDEO) Catinca Nistor ar putea pierde funcţia de director al ICR Londra

(VIDEO) Catinca Nistor ar putea pierde funcţia de director al ICR Londra

-

Preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Liviu Jicman, a anunțat, joi, că a propus revocarea din funcţie a directorului ICR de la Londra, Catinca Nistor. Decizia vine după numeroasele critici la adresa șefei ICR Londra care a cântat într-un spectacol găzduit de instituţia pe care o conduce. De numele Catincăi Nistor se leagă mai multe controverse printre care și chiria plătită de statul român pentru cazarea acesteia la Londra, scrie Hotnews.

„Am înaintat o propunere de revocare a directorului ICR Londra, Catinca Nistor”, a declarat Liviu Jicman, potrivit News.ro.

Numire cu scandal

De numele Caticăi Nistor se leagă mai multe controverse.

În aprilie 2022 a fost propusă și susținută de PSD în Parlament pentru numirea la șefia ICR Londra. Audierea acesteia în comisiile de specialitate ale parlamentului a provocat o revoltă în rândul parlamentarilor din opoziție, care au atras atenția că aceasta nu are pregătire pentru postul pe care a fost propusă.

USR a acuzat că ”PSD şi PNL fac ceea ce ştiu mai bine, şi anume să-şi împartă funcţii şi să pună la conducerea instituţiilor oameni total nepregătiţi profesional, strict pe criterii politice”.

”Ce o recomandă? Este fiica actorului Stelian Nistor, fost lider al Lojei Masonice de rit scoţian. A fost trimisă în judecată pentru că şi-ar fi atribuit sume de bani necuvenite, ca director interimar al Teatrului Bulandra, funcţie pe care a ocupat-o în mandatul Gabrielei Firea. Întrebată în timpul audierilor care sunt principalele sale obiective pentru acest mandat, a afirmat cu nonşalanţă că deocamdată nu este în măsură să răspundă la întrebare şi că va putea răspunde concret în anul… 2023”, arătau atunci reprezentanţii USR.

Din scandal, în scandal

După numirea pe postul de director al ICR Londra, Catinca Nistor s-a remarcat la nivel public prin scandalul generat de chiria plătită de statul român pentru apartamentul în care locuiește în prezent în Marea Britanie.

La sfârșitul anului 2022, Libertatea.ro a relatat că statul român plăteşte o chirie lunară de 6.500 de lire pentru directoarea ICR Londra. Catinca Nistor ar fi refuzat apartamentul pus la dispoziţie, în care au locuit directorii anteriori.

Ultima controversă a provocat-o pe 1 martie, la un spectacol găzduit de instituţia pe care o conduce, în care a susţinut un recital violoncelistul Andrei Cavassi. Catinca Roman a ţinut să interpreteze un cântec popular faimos, „Mocioriţă cu trifoi“, dar a reuşit doar să demonstreze că nu are calităţi vocale necesare, iar Andrei Cavassi a inclus în recitalul său şi o manea. Spectacolul oferit de cei doi a provocat numeroase critici în social media.

Românii din Marea Britanie au cerut şi ei demiterea șefei ICR Londra

Cristian Stîncanu, președintele My Romania Community, o comunitate de români din Marea Britanie, afirmă că șefa ICR Londra, Catinca Maria Nistor, are o ”atitudine insolentă” și prezintă o ”lipsă de competențe și interes față de mandat”, relatează Știrile PRO TV.

”Dna Nistor a avut până acum trei concedii în acest an, din care au trecut nici două luni, o situație cel puțin stranie, iar aceste concedii au fost solicitate pentru a juca teatru în România, după cum se poate vedea pe programul Teatrului Metropolis, sau pentru a fi prezentă la Festivalul Internațional de Film de la Berlin (Berlinală), deși nu figurează în distribuție între primii 15 actori”, susține Stîncanu într-un mesaj postat pe Facebook.

El le cere miniștrilor Culturii și Afacerilor Externe să evalueze activitatea Mariei Nistor ”având în vedere nu doar problemele de probitate morală, ci și grave abateri profesionale și de la conduita unui diplomat, așa cum sunt stabilite prin Convenția de la Viena”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:00:18

(VIDEO) Două maşini, implicate într-un accident în apropiere de...

Două mașini au fost implicate, marţi după-amiază, într-un accident...

ȘTIRI GdS