Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 pe scara Richter s-a produs, miercuri dimineaţă, la ora locală 7.22, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, arată datele Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), citate de Agerpres.
Seismul s-a înregistrat la o adâncime de 95 de kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 46 km vest de Focşani, 64 km est de Sfântu Gheorghe, 67 km nord de Buzău, 77 km est de Braşov, 95 km sud de Bacău şi 98 km nord-est de Ploieşti.
În decursul lunii martie s-au produs, în România, 43 de cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4,2 grade.
În România, cea mai puternică mişcare tectonică din acest an, cu magnitudinea 5,7 grade pe Richter, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.