7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreşedintele ASF: City Insurance şi Euroins au fost amendate, într-un an şi jumătate, cu 16 milioane lei

Preşedintele ASF: City Insurance şi Euroins au fost amendate, într-un an şi jumătate, cu 16 milioane lei

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Nicu Marcu a declarat, la audierea luni în comisiile de specialitate ale Senatului, că cele două companii City Insurance şi Euroins nu au fost Albă ca Zăpada. El a adăugat că au fost date amenzi celor două companii de către ASF în valoare de 16 milioane lei într-un an şi jumătate şi au fost cerute două falimente de către Autoritate, potrivit News.ro.

„Când am venit la ASF, City si Euroins deţineau aproape 80% din piaţa RCA. În niciun stat nu exista aşa ceva. Cele două companii au practicat tarife foarte mici nesustenabile, iar companiile serioase s-au retras. La Euroins s-au găsit extrem de multe deficienţe care ne-au determinat să impunem măsuri pe care să le aibă ei de îndeplinit.

„Controalele au fost dispuse aproape lunar“

Controalele au fost dispuse aproape lunar, unele inopitate şi controale permanente, în urma cărora au fost amendate persoane fizice şi juridice şi s-a dus la destituirea conducerii companiei Euroins. Conducerea Euroins a fost sancţionaţă şi destituită la două, trei luni de când am venit. Am dat amenzi consistente, au luat amenzi de 16 milioane lei cumulate, într-un an de zile şi jumătate. Deci activitatea de supraveghere a ASF a fost una extrem de incisivă, numai că ASF s-a lovit de refuzul companiei de a da documente sau de a da documente neconforme cu realitatea.

Aceste societăţi de asigurări sunt conduse după directiva europeană Solvency II care le permite să emită asigurări numai şi numai cu reasigurare. Adică riscurile lor se pot transfera pe reasigurare la un reasigurator, care poate fi inclusiv în Insulele Cayman. Ştiind ce găsisem la City Insurance, ASF a impus companiei Euroins să îşi readucă asiguratorul ca să îl putem să îl controlăm, având în vedere că reasiguratorul era în Insulele Cayman. Astfel, compania şi-a făcut reasiguratorul în Germania, asta făcând posibilă verificarea”, a afirmat Nicu Marcu, luni la audierea în comisiile Senatului.

Le-a fost dată posibilitatea celor două companii să intre în legalitate

El a adăugat că falimentele celor două societăţi au fost cerute de către ASF, însă le-a fost dată posibilitatea celor două companii să intre în legalitate.

„La ambele companii se vehiculează ideea că sunt două falimente pe mandatul nostru. Sunt două falimente cerute de noi, pentru că ştiu foarte bine că atunci când am venit, niciuna dintre companii nu era Albă ca Zăpada. Ambele companii erau Muma Pădurii pentru populaţie. Li s-a dat posibilitatea ambelor companii să intre în legalitate. Ambele companii au avut preţuri scăzute, plăţi întârziate şi de multe ori dosare neînregistrate în contabilitate.

Noi am impus şi un indicator de lichiditate ca să ne asigurăm că vin şi cu bani lichizi, în afară de această reasigurare pe care ambele companii preferau să îşi ducă riscurile în proporţie de 90% la City Insurance şi la Euroins – 60 şi ceva la sută. Asta este stadiul şi derularea acţiunilor pe care noi le-am făcut în supravegherea şi controlul acestor companii.

De fiecare dată toate elementele găsite care dădeau suspiciuni de ilegalităţi au fost trimise către Parchet. Am avut ezitări să facem publice rapoarte, pentru că fiecare dintre noi avem plângeri penale, trei colegi avem, una dintre plângeri mi s-a făcut de către City Insurance. Nu a fost uşor, li s-a dat timp ca în lege să îşi facă solvabilitatea, nu au acceptat. Soluţia finală aceasta a fost – solicitarea insolvenţei”, a completat Marcu.

Conducerea ASF participă la comisiile reunite de buget şi economică din Senat

Conducerea ASF participă luni la comisiile reunite de buget şi economică din Senat, pentru a da explicaţii cu privire la tarifele RCA şi la insolvenţa Euroins.

Parlamentarii AUR au venit cu mai multe foi cu mesaje la audierea conducerii ASF care are loc la Parlament, în comisiile reunite de buget şi economică.

ASF a anunţat că va înainta Ministerului Finanţelor o propunere privind stabilirea unor tarife pentru poliţele RCA

De asemenea, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat că va înainta, luni, Ministerului Finanţelor Publice o propunere privind stabilirea unor tarife pentru poliţele RCA la nivelul celor din luna martie a anului trecut, dar şi o altă propunere care vizează renunţarea la taxa de unu la sută aplicată companiilor de asigurări.

Premierul Nicolae Ciucă a precizat, săptămâna trecută, că a avut discuţii cu preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), instituţie subordonată Parlamentului, care i-a transmis că ASF va veni cu evaluarea finală şi propunerile privind situaţia poliţelor de asigurare RCA în Parlament.

Şeful Guvernului a adăugat că, în cazul în care va fi necesar, Executivul poate interveni să plafoneze preţul la asigurări, însă acest lucru trebuie făcut pe o perioadă clar stabilită, nu mai mult de câteva luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS