Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, salută intenția Ucrainei de a măsura adâncimea canalului Bâstroe, apreciind că, după săptămâni întregi de controverse, este timpul să se facă lumină în această problemă bilaterală.
Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioşteanu, a declarat, marţi, pentru News.ro, că s-a primit acceptul din partea Ucrainei pentru măsurători şi pentru Bâstroe şi pentru restul din Braţul Chilia care nu era încă măsurat, aproximativ 65 de kilometri.
„Salut intenția Ucrainei de a măsura adâncimea canalului Bâstroe! După săptămâni întregi de controverse este timpul să se facă lumină în această problemă bilaterală! Partea ucraineană a propus României să realizeze propriile măsurători la care noi să desemnăm un expert român! În prezent, avem un acord pentru măsurători care sunt efectuate de echipajele noastre pe brațul Chilia (partea ucraineană) între km 22 și km 116. Partea română a solicitat acces pentru măsurători pe sectorul brațului Chilia cuprins între km 11 și km 22, dar și pe canalul Bâstroe.
Este în interesul ambelor state să fie clarificată situația dragajelor
În condițiile în care inclusiv reprezentanții Comisiei Europene au susținut solicitările României, insist că este în interesul ambelor state să fie clarificată situația dragajelor efectuate de Ucraina pe tot brațul Chilia și pe canalul Bâstroe”, a scris, marți, Sorin Grindeanu pe pagina sa de Facebook.
Măsurătorile se vor face cu nave ucrainene și cu experți români
Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioşteanu, a precizat că măsurătorile se vor face cu nave ucrainene și cu experți români şi ar putea dura până la 10 zile.
„S-a primit acceptul şi pentru Bâstroe şi pentru restul din Braţul Chilia care nu era încă măsurat, plus încă câteva devieri din Braţul Bâstroe, gen Solomonov, un canal care poate fi navigabil. În total, încă 65 de kilometri de canal şi braţ care vor fi măsurate în perioada următoare”, a spus secretarul de stat
El a precizat că „s-a convenit că se vor folosi de data aceasta nave şi echipamente ucrainene, iar noi punem experţi la dispoziţie”.
„Este o chestiune de reciprocitate, cum am folosit pe Chilia, acolo unde braţul este comun, având în vedere că este teritoriu exclusiv ucrainean şi nu este graniţă comună pe aceste zone, mai sigur este să folosim navele şi echipamentele ucrainene”, a explicat oficialul din Ministerul Transporturilor.
Scrioşteanu a arătat că estimează că în aproximativ 7-10 zile ar trebuie să dureze măsurarea celor 65 de kilometri din Braţul Bâstroe.