2.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTrei copii mici au ajuns la spital în urma unui incendiu

Trei copii mici au ajuns la spital în urma unui incendiu

Doi copii s-au întoxicat cu monoxid de carbon şi unul a suferit arsuri grave pe 30% din suprafaţa corpului în urma incendiului izbucnit miercuri la o casă din sat Tăbărăşti, comuna Gălbinaşi, judeţul Buzău, şi au fost transportaţi la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, scrie News.ro.

Potrivit unei informări transmise de Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) – SMURD au fost transportate trei victime, printre care o fetiţă în vârstă de un an şi o lună, care a suferit arsuri pe aproximativ 30% din suprafaţa corpului. Ulterior, copilul a fost transferat de urgenţă la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

Celelalte două victime – doi copii de trei, respectiv patru ani – au ajuns la spital cu intoxicaţie cu monoxid de carbon, iar starea lor de sănătate este stabilă.

Având în vedere gravitatea cazului şi ţinând cont de faptul că în incendiu au fost răniţi trei copii, unitatea spitalicească a sesizat pe numărul unic 119 Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău.

„DGASPC a demarat procedura specifică de evaluare iniţială, din punct de vedere social, a situaţiei copiilor şi familiei”, au anunţat reprezentanţii Direcţiei.

Cauza incendiului a fost jocul copiilor cu focul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS