0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn paznic de şcoală avea salariu de director, deşi nu venea la serviciu

Un paznic de şcoală avea salariu de director, deşi nu venea la serviciu

Contabila unei școli generale din municipiul Galați i-a făcut soţului ei, care era paznic la unitatea de învăţământ, salariu cât al directorului, iar bărbatul nici nu dădea pe la serviciu. Cei doi şi-au cumpărat uşi de termopan pe care le-au plătit din bugetul unităţii şcolare şi vindeau şcolii produse de curățenie, materiale de construcții şi mobilier la preţuri supraevaluate, prind intermediul firmelor pe care le deţineau, scrie Ziare.com.

Bărbatul a încasat ani la rând sume uriașe de bani, iar colegii au declarat că nici măcar nu știau că omul este angajat al școlii.

Contabila și-a pus, de asemenea, uși termopan la casă, plătind totul cu banii școlii.

Georgiana Felicia Ion Avram și soțul acesteia, Adrian Florin Ion Avram, au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu, fiind condamnați în primă instanță de Tribunalul Galați la închisoare cu suspendare, contabila, și la patru ani cu executare soțul acesteia.

Salariu de director

Instanța a decis să pună sechestru pe averea celor doi soți pentru recuperarea unui prejudiciu uriaș, stabilit de anchetatori la suma de 357.268,91 lei. O parte importantă din această sumă reprezintă salariul primit nemeritat de Adrian Florin Ion Avram în perioada ianuarie 2010 – martie 2016.

Acesta figura ca angajat al școlii pe postul de paznic, doar că nimeni nu a putut dovedi că el chiar a venit la serviciu în tot acest timp.

Anchetatorii arată că au fost luni în care ”paznicul” era plătit și cu 8.156 lei, cu 7.700 lei mai mult decât suma înscrisă în statul de salarii.

Soția paznicului, în calitate de contabil șef al școlii, era cea care se îngrijea de plata salariilor angajaților școlii și tot ea semna în calitate de contabil șef situația centralizatoare pentru plata salariilor.

La început, femeia se pare că a fost mai ”timidă”, mărind decent salariul soțului ei cu doar câteva sute de lei, pentru ca, în unele luni, salariul bărbatului să-l echivaleze pe cel al directorului.

Şi-au cumpărat uşi din banii şcolii

Nu a fost singura afacere a celor doi soți. Anchetatorii au descoperit că Georgiana Felicia Ion Avram a plătit 3.500 lei din banii şcoli pentru cinci uși de termopan pe care le-a montat la locuința personală.

Pe de altă parte, soțul contabilei, care era angajat oficial ca paznic al școlii, era şi administratorul unor societăți comerciale de la care unitatea de învățământ cumpăra frecvent produse de curățenie și materiale de construcții sau mobilier. Comenzile erau date de către soţia contabilă, care nu filtra achizițiile prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), așa cum ar fi fost legal, cumpărând produsele la prețuri supraevaluate.

Explicațiile femeii au fost de-a dreptul halucinante, ea susţinând că nu cunoştea dispoziţiile legale care reglementează procedura achiziţiilor publice, nici actele normative în privinţa conflictului de interese.

Sechestru pe avere

Instanța Tribunalului Galați a decis condamnarea inculpatul Ion-Avram Florin-Adrian la o pedeapsă de patru ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, soția acestuia primind o pedeapsă de trei ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată.

Femeia a fost pedepsită să muncească în folosul comunității timp de 120 de zile fie la primăria din Galați, fie la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Cuvioasă Parascheva”.

Tribunalul Dâmbovița a admis pretenţiile formulate de partea civilă Şcoala Gimnazială 29 Galaţi şi obligă inculpata Ion-Avram Felicia-Georgiana la plata sumei de 357.268,91 lei, din care 353.768,91 lei în solidar cu inculpatul Ion-Avram Florin-Adrian.

Pentru recuperarea prejudiciului, instanța a pus sechestru pe averea celor doi soți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS