-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRestricţii de circulaţie pentru camioane pe teritoriul Ungariei

Restricţii de circulaţie pentru camioane pe teritoriul Ungariei

Poliţia de Frontieră anunţă că, începând de sâmbătă, de la ora 23.00, ora României, până duminică la aceeaşi oră, pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o masă mai mare de 7,5 tone.

Măsura este luată de autorităţile ungare deoarece, începând cu luna martie, s-a introdus ”STOP CAMION”, adică reglementări privind interdicţia pe teritoriul Ungariei în weekend-uri sau în zilele de sărbători legale pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, conform news.ro.

”Restricţiile nu se referă la mijloace de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, animale vii, produse alimentare perisabile ori supuse unui anumit regim de temperatură. Având în vedere cele mai sus menţionate, în această perioadă şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice din Ungaria. Precizăm faptul că în aceste intervale de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.

Autorităţile de frontieră din cele două state vor ţine permanent legătura

Autorităţile de frontieră din cele două state vor ţine permanent legătura, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricţiilor de circulaţie pentru automarfare pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfăşoare operativ (ex. folosirea la capacitate maximă a arterelor existente, suplimentarea de personal la controlul automarfarelor)”, a transmis Poliţia de Frontieră, într-un comunicat de presă, vineri.

Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de camioane tranzitarea tuturor punctelor de frontieră

La ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de camioane tranzitarea tuturor punctelor de frontieră deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

De asemenea, se recomandă consultarea aplicaţiei Trafic on-line, dezvoltată si pentru autovehiculele de mare tonaj. Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS