2.8 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoi morți și nouă dispăruți după o explozie la o fabrică de ciocolată din SUA

Doi morți și nouă dispăruți după o explozie la o fabrică de ciocolată din SUA

Două persoane au murit, nouă sunt date dispărute și mai multe sunt rănite după o explozie survenită vineri la o fabrică de ciocolată din localitatea West Reading, Pennsylvania, au declarat poliția și oficialii orașului, citați de ABCnews.

Explozia a avut loc în jurul orei 16.57 la compania RM Palmer din West Reading, situată la aproximativ 60 de mile nord-vest de Philadelphia.

Potrivit șefului poliției din West Reading, Wayne Holben, echipele caută încă printre dărâmături.

Explozia a provocat distrugerea unei clădiri din apropiere și a deteriorat o alta. 

Cauza exploziei nu este cunoscută și nu există niciun pericol pentru locuitori, au spus oficialii.

În cadrul unei conferințe de presă, primarul Samantha Kaag, fost pompier voluntar, a numit incidentul „destul de înfricoșător” și a spus că explozia a fost atât de puternică încât a împins o clădire înapoi cu patru picioare (120 cm – n.r.). 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS