Un bărbat din Marea Britanie care a sunat la salvare spunând că are un atac de cord a fost găsit mort în parcarea Lidl, după ce paramedicii au avut nevoie de cinci ore pentru a ajunge la el. Autoritățile au pornit o anchetă, mai ales pentru că spitalul se afla la 15 minute distanță, scrie Stiridiaspora.
Martin Coleman, de 54 de ani, a început să simtă dureri în piept și palpitații în timp ce conducea spre casă, așa că a oprit în parcarea unui supermarket pentru a chema o ambulanță.
Omul a fost sfătuit să se facă comod în timp ce aștepta, așa că s-a întins pe bancheta din spate a furgonetei sale, unde paramedicii l-au găsit mort cinci ore mai târziu.
Ambulanța a ajuns după cinci ore, deși spitalul era la 15 minute distanță
Moartea lui Coleman într-o parcare Lidl din Taverham, Norfolk, a avut loc la doar 15 minute de mers cu mașina de cel mai mare spital din Norfolk, subliniind presiunile extreme cu care se confruntă serviciile de urgență ale NHS.
Serviciul de ambulanță era în „alertă neagră” în acel moment și nicio ambulanță nu a fost disponibilă pentru a-i veni în ajutor.
Bărbatului i s-a spus să își păstreze linia telefonică liberă, așa că nu și-a sunat prietenii sau familia care l-ar fi putut duce la spitalul universitar Norfolk and Norwich, aflat la opt mile distanță.
Când un operator a sunat din nou la ora 11.15, Coleman nu a răspuns. Paramedicii au sosit la ora 3.30 dimineața și l-au găsit mort în furgoneta sa.
Managerul pentru siguranța pacienților din cadrul East of England Ambulance Service Trust (EEAST) a declarat în fața instanței că, la momentul apelului domnului Coleman, serviciul nu avea nicio ambulanță disponibilă.
Citeşte şi: Elevul care şi-a înjunghiat profesoara în gât, reţinut pentru 24 de ore