Rămăşiţe care par a fi de natură umană au fost găsite joi în centrul municipiului Deva, în urma unor excavaţii pentru amenajarea domeniului public, scrie News.ro.
Poliţiştii au deschis o anchetă, iar oasele urmează să fie expertizate de legişti.
„În data de 5 aprilie a.c, in jurul orei 20.00, Poliţia Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că un angajat al unei societăţi care efectuează excavaţii în zona centrală a oraşului, în scopul amenajării domeniului public, ar fi găsit oseminte ce par a fi de natură umană. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii criminalişti şi ce ai Biroului Investigaţii de Criminale”, a informat IPJ Hunedoara.
Osemintele au fost ridicate de reprezentanţii Serviciului Judeţean de Medicină Legală Hunedoara şi vor fi expertizate de medicii legişti, în vederea stabilirii vechimii, identităţii persoanei şi circumstanţelor în care au ajuns în acel loc.
Citeşte şi: A murit așteptând ambulanța, după ce a făcut infarct în parcarea unui supermarket