Rezultatele simulării naţionale a examenului de Bacalaureat au fost comunicate ieri. În Dolj, 59,46% dintre elevii de clasa a XII-a au promovat toate probele scrise, adică au obţinut cel puţin media 6. Practic, în Dolj a crescut procentul de promovabilitate faţă de simularea judeţeană. De asemenea, 19 dintre cele 45 de licee au peste 50% dintre elevi promovaţi. Există şi o medie de 10, aparţine unei eleve de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova.
Rezultatele simulării naţionale a examenului de Bacalaureat arată că în acest moment mai mult de jumătate dintre elevii din ultimul an de liceu, învăţământ de zi, pot promova acest examen.
„În perioada 27-29 martie 2023 s-a desfășurat simularea națională a examenului de Bacalaureat pentru elevii din clasele terminale. În urma comunicării rezultatelor, s-au obținut următoarele rezultate la învățământ zi: 3.969 elevi înscriși, 888 absenți, trei elevi eliminați, 3.081 elevi prezenți. În ceea ce priveşte rezultatele, 227 elevi cu medii între 9-9.99, 456 elevi cu medii între 5-5.99. Procentul de promovare este 59,46% faţă de 35,91% la simularea județeană”, se menţionează în comunicatul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.
19 licee au între 50 şi 100% promovaţi la simularea Bacalaureatului
Pe unităţi şcolare, 19 din cele 45 de licee din Dolj au procente de promovare între 50% şi 100%. Astfel, liceul cu toţi elevii promovaţi este Seminarul Teologic „Grigorie Teologul” Craiova. Apoi, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova este singura unitate de învăţământ cu peste 90% promovaţi, având procentul de promovabilitate de 94,44%.
Peste 80% elevi promovaţi sunt la patru licee. Acestea sunt: Colegiul Naţional „Ştefan Velovan”- 88.73%, Colegiul Naţional „Elena Cuza”- 86.94%, Colegiul Naţional „Carol I” – 84.38% şi Liceul Independenţa Calafat – 80.73%.
Ierarhia mai arată că Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” este singura unitate şcolară cu peste 70% dintre elevi promovaţi, respectiv cu 78.99%.
Peste 60% promovabilitate au opt licee. În Craiova sunt cinci licee cu astfel de rezultate. Acestea sunt: Liceul Teologic Adventist Craiova- 69.44%, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Craiova -68.18%, Liceul Teoretic „Henri Coandă” – 67.74%, Liceul Teoertic „Tudor Arghezi”- 66.67%,, Liceul Voltaire Craiova-61.25%.
În judeţ, cu minimum 60% promovaţi sunt: Liceul Teoretic „George St Marincu” Poiana Mare- 69.70%,Liceul Teoretic „Gh. Vasilichi” Cetate – 60.00%.
Apoi, cu minimum jumătate dintre elevi sunt Liceul Tehnologic „Dimitrie Filişanu” Filiaşi – 52.21%, Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu” Dăbuleni- 50.82%, Liceul Tehnologic Special”Pelendava”- 50.00%, Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate Craiova- 50%.
O medie de 10 şi 127 de note de 10
La nivelul judeţului Dolj un elev a reuşit să promoveze simularea examenului naţional de Bacalaureat cu media 10. Este o de fapt o elevă de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova. Potrivit managerului colegiului, Ileana Didu, eleva de 10 învaţă de la specializarea Ştiinţe ale Naturii.
De asemenea, două colegii din Craiova au zeci de elevi cu medii peste 9. „La Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti sunt 47 de elevi care au prtomovat simularea cu medii între 9 şi 99. Şi la Colegiul Naţional „Elena Cuza” sunt 46 de elevi cu asemenea rezultate”, a precizat inspectorul şcolar, Nicoleta Liţoiu.
Alţi 127 de elevi au reuşit să ia 10 la cel puţin o probă scrisă din cadrul simulării Bacalaureatului.
Astfel, sunt 31 de note de 10 la Matematică, 29 la Biologie, 26 la Istorie, 18 la Logică şi Argumentare, 13 la Limba și literatura română, câte 3 note de 10 sunt la Informatică şi la Geografie. Alte două note de 10 sunt la Chimie, iar câte o notă de 10 a fost obţinută la Psihologie şi la Fizică. Potrivit inspectorului şcolar de fizică, Anca Bărbulescu, elevul de 10 la Fizică este de la Liceul „Tudor Arghezi” din Craiova.
Când este prima sesiune a Bacalaureatului
Până la sesiunea de vară a Bacalaureatului a mai rămas foarte puţin. Elevii se pot înscrie în perioada 29 mai – 2 iunie.
Examenul de Bacalaureat 2023 începe în12 iunie, cu evaluarea competențelor. Pe 26 iunie, elevii de clasa a XII-a vor susține prima probă scrisă – cea la Limba și literatura română. În intervalul 26 – 29 iunie 2023 vor avea loc probele scrise. Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2023 vor fi afișate în 3 iulie. Rezultatele finale vor fi publicate în 7 iulie.
Citeşte şi Rezultatele la simulările din Dolj