Secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană prezent, vineri ,la Universitatea din Craiova, unde a vorbit pe tema „Inovație, transformare și securitate – De la economie de război la un nou model economic” , a precizat că aderarea Finlandei face Alianţa mai puternică şi că este o schimbare strategică a Europei, care va culmina cu aderarea Suediei, în viitorul cel mai apropiat. În acest context şi marea provocare pentru România va fi să transfere relevanţa strategică în dividente economice.
Este un moment de imensă transformare la nivel global
Secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, a precizat, la Craiova, că în contextul războiului din Ucraina, România a dobândit o cotă de piaţă strategică excepţională pentru NATO. Noul context aduce şi noi provocări în plan economic.
„Este într-adevăr moment de imensă transformare la nivel global, la nivel european. Preşedintele Macron, de unde şi titlul conferinţei noastre, vorbea chiar de nevoia unei economii de război, în sensul că trista realitate a războiului, declanşat de Rusia împotriva Ucrainei ne arată cât de mult avem nevoie să investim în apărare şi în securitate şi într-o bază industrială cât mai puternică.
Este un moment în care nu doar elementul militar şi strategic produc o transformare fără precedent la nivelul societăţilor noastre, la nivelul democraţiei noastre, la nivelul modelului economic şi social. Dar şi această hiper -accelerată revoluţie tehnologică. Unii o numesc a patra revoluţie industrială. Este un fenomen care este în plină derulare şi el este amplificat de competiţia geoppolitică pe supremaţie la nivel global între America şi aliaţii săi şi între China şi aliaţii săi.
Pe de altă parte, este accelerată de acest sistem economic şi social care este în plină transformare. Este un moment de inflexiune. Şi pentru România ca o ţară cu o relevanţă strategică excepţională pentru NATO şi pentru continentul european. România a avut valoare de încredinţare strategică dintotdeauna, de la începuturile statului român modern. Dar niciodată România nu a avut o cotă de piaţă strategică atât de mare, cât avem astăzi”, a precizat Mircea Geoană, secretarul adjunct al NATO. .
O schimbare de contur strategic pentru Europa care va culmina cu aderarea Suediei
Mircea Geoană a precizat că Alianţa NATO a devenit şi mai puternică odată cu aderarea Finlandei. Această aderare a produs o schimbare de contur strategic al Europei.Schimbarea va culmina cu aderarea Suediei, cât mai curând posibil.
„Venirea Finlandei ca al treizecişiunulea membru al Alianţei, în urmă cu câteva zile, face să avem o Alianţă şi mai robustă şi mai puternică, şi cu un nou flanc estic. Din Marea Barens şi Norvegia la Marea Baltică, cu Finlanda şi cu Ţările Baltice, la Marea Neagră şi la Dunăre şi aici la noi, până la Marea Mediterană. Este o schimbare de contur strategic a Europei care va culmina cu aderarea Suediei, suntem convinşi, în viitorul cel mai apropiat”, a subliniat secretarul-adjunct al NATO.
O nouă provocare pentru România
Mircea Geoană a precizat că în noul context România are ca provocare să transfere imensa relevanţă strategică în dividente economice.
„Două naţiuni excepţionale (n.r.- Suedia şi Finlanda) care au nu doar armată foarte puternică, dar şi o rezilienţă societală şi o capacitate de inovare de invidiat. Atunci, întrebarea este şi rămâne, pentru România şi pentru toate ţările de pe flancul estic, cum facem să transferăm imensa relevanţă strategică a României în dividente economice de investiţii şi prosperitate. Aceasta este adevărata provocare pentru România.
Nu problema securităţii naţionale, care pentru prima dată în istorie este rezolvată prin apartenenţa la NATO. Nu apartenenţa noastră la Occidentul democratic, pentru că este rezolvată pentru prima dată prin apartenenţa noastră la Uniunea Europeană. Provocarea pentru noi este cum facem ca şi România să facă saltul istoric către o economie dezvoltată, către o ţară prosperă, către o ţară în care tinerii să nu mai aleagă să plece pe capete să-şi caute un rost mai bun pe alte meleaguri. Către o ţară care să fie capabilă să-şi fructifice atuu-rile sale strategice, dar şi economice”, a subliniat secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană.
Citeşte şi NATO i-a prelungit mandatul lui Mircea Geoană