2.8 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriFinantePeste 20.000 de români nu au declarat banii obținuți din comerț online

Peste 20.000 de români nu au declarat banii obținuți din comerț online

Peste 20.000 de români nu au declarat încasări de 2 miliarde de lei, obținute din comerț online. Un român a vândut anul trecut online produse cosmetice de 44 de milioane de lei, fără să declare încasările obținute astfel, a declarat Lucian Heiuș, președintele ANAF, informează News.ro.

Preşedintele ANAF, Lucian Heiuş, a anunţat marţi că analizele realizate după primul termen de depunere a declaraţiilor de către firmele de curierat arată, aşa cum s-au aşteptat autorităţile, că ”foarte, foarte multe din vânzările în sistem online şi care au fost duse prin curier, cu plata ramburs, nu au fost declarate sub nicio formă”.

”Din păcate, la primul termen de depunere a Declaraţiei 395 – firmele de curierat, pe analizele pe care le-am făcut, am constatat nişte lucruri pe care le previzionam”, a afirmat Lucian Heius, într-o conferinţă de presă.

Peste 20.000 de români nu au declarat banii obținuți din comerț online

”Peste 20.000 de oameni care au vândut prin acest mecanism, cumulând împreună 2 miliarde de lei, nu au depus nicio declaraţie. Cel mai mult a obținut o persoană care a vândut anul trecut de 44 de milioane de lei produse cosmetice fără să depună nicio declaraţie”, a adăugat preşedintele ANAF.

Potrivit acestuia, după depunerea declaraţiilor de către firmele de curierat, această persoană a fost identificată, pentru că s-a plătit ramburs.

”Este clar că este un loc unde se produce evaziune fiscală, plata cu numerar, inclusiv pentru comerţul online”, a mai declarat Lucian Heiuş.

Citeşte şi: Poliţişti cercetaţi pentru că nu au chemat pirotehniştii la o semnalare despre o bombă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS