5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDirectoratul de Securitate Cibernetică: Atenție la mesajele malware!

Directoratul de Securitate Cibernetică: Atenție la mesajele malware!

Directoratul de Securitate Cibernetică îndeamnă la prudență în situațiile când primim mesaje de Paște. DNSC îndeamnă la atenție când primim prin sms, aplicații de mesagerie, e-mail sau prin social media mesaje ce conțin link-uri sau atașamente.

Anul trecut, în aceeași perioadă, infractori cibernetici au lansat o campanie de infectare cu malware de tip troian bancar. Utilizatori de terminale mobile din România au fost vizați prin intermediul unor mesaje-capcană venite pe telefon: https://www.dnsc.ro/citeste/analiza-apk-voicemail-android-malware-propagat-sms.

Nu faceți click pe link-uri suspecte din mesajele primite

Mesajele erau special concepute de atacatori pentru a determina potențiala victimă să acceseze link-ul prezent în mesaj. Ulterior, victima era ghidată să instaleze o aplicație malițioasă. Textul corespondent era unul într-o limbă română cu greșeli evidente. Acesta anunța utilizatorul că are un mesaj vocal. Pentru a-l asculta trebuie să facă click pe acel link.

Ulterior, pentru a putea asculta mesajul, potențiala victimă era invitată mai apoi să descarce și să instaleze în terminalul mobil o aplicație. După instalarea aplicației-capcană, atacatorii aveau acces complet la dispozitivul victimei. Aceștia puteau extrage date în voie. În realitate, mesajul audio sau video nu exista, acesta fiind doar un pretext afișat de atacatori pentru a convinge utilizatorul să execute acțiunea, mizându-se pe curiozitatea acestuia.

Ce recomandă Directoratul de Securitate Cibernetică

Directoratul de Securitate Cibernetică recomandă să evitați accesarea link-urilor din surse necunoscute și scanați-le, atunci când aveți suspiciuni, cu o soluție de securitate!

Antrenați-vă pentru a evita cele mai pregnante amenințări existente în mediul online pe site-ul proiectului național de conștientizare #SigurantaOnline, lansat de ARB, DNSC și Poliția Română: https://sigurantaonline.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS