0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii

Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii

Sărbătoarea de Izvorul Tămăduirii aminteşte de una dintre minunile Maicii Domnului săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.

Potrivit traditiei, Leon cel Mare se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. În timpul plimbării sale, acesta întâlneşte un bătrân orb, care îi cerea să-i dea apă, iar apoi să-l ducă la cetate. Leon nu găseşte niciun strop de apă.

La un moment dat, acesta auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: „Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Mergând mai mult prin pădure luand cu mâinile apa tulbure, potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi. Leon va face ascultare şi astfel, va găsi un izvor din care îi va da orbului să bea. Îi va spăla faţa cu această apă, iar orbul va începe să vadă.

Dupa ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică.

Agheasma Mică

De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni şi suferinţe.

În toate lăcaşurile ortodoxe, la praznicul închinat Izvorului Tămăduirii se săvârşes slujbe de sfinţire a apei, numită Agheasma Mică.

După slujba de sfinţire, preoţii îi stropesc pe credincioşi cu apă binecuvântată şi cântă troparul:

„Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta, păzeşte pe poporul Tău”.

În credinţa populară, acest cântec de binecuvântare, rostit de preot în timp ce mulţimea este stropită cu apă sfinţită, are rol purificator, de îndepărtare a energiilor negative şi a pagubei. Se spune că dacă o bei, o să te protejeze de rele și boli. În unele zone, la sărbătoarea de azi, preoții merg pe la fântâni și izvoare și le sfințesc.

În această zi, în unele zone ale țării, tinerii adolescenți fac legământul juvenil. Acest legământ se făcea, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care făceau jurământul respectiv:

  • pronunțarea cu voce tare a jurământului,
  • schimbul colacului și al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut,
  • o lumânare aprinsă,
  • îmbrățisarea frățească,
  • ospătarea cu alimente rituale,
  • dansul.

Conform oamenilor bisericii, fiecare creștin trebuie să țină în casă o sticlă cu aghiasmă. Aceasta trebuie consumată în fiecare dimineață, însă există și două interdicții. Nu e bine să o bea femeile când sunt la menstruație, dar nici cuplurile care păcătuiesc trupești.

Ce nu ai voie să faci la sărbătoarea de azi

La sărbătoarea de azi, 21 aprilie 2023, e interzis să faci mai multe lucruri. Se spune că dacă muncești în această zi vei avea ghinion tot anul.

Nu e bine să speli, să calci sau că coși, mai ales haine. Se crede că lucrul nu se va termina niciodată dacă încalci aceste reguli.

În Izvorul Tămăduirii se dă și de pomană. Gospodinele împart alimente și băuturi, precum pâine, colaci, miere, vin ori apă drept mulțumire pentru darul tămăduirii și al vieții.

Indiferent de bucatele alese, pomana trebuie făcută din inima și cu drag, sinceritate. Se spune că aceasta nu este primită dacă este oferită doar pentru a te achita de o obligație, ci trebuie făcută cu gândul la binele celorlalți și la împăcarea cu Dumnezeu. De Izvorul Tămăduirii, pomana este un gest de generozitate și milostenie.

Citește și: Afacerist român stabilit în Canada, ucis în stradă într-o suburbie din Montreal

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS