Spectacolul „Coriolanus”, de Wiliam Shakespeare, prezentat de Teatrul Naţional din Kiev, Ucraina, a deschis joi seară mini festivalul „Poduri de Teatru”, organizat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. La finalul piesei, actorii ucraineeni au fost aplaudaţi îndelung, iar din public, dar şi de pe scenă, s-a strigat „Slava Ukraini!”.
Spectacolul trupei din Kiev a avut o rezonanţă cu atât mai puternică în contextul în care tema evenimentului a fost aceea de a clădi punţi între teatre, dar şi între oameni şi teatru.
Managerul Alexandru Boureanu a declarat, pentru GdS, că a fost un efort însemnat pentru ca echipa artistică din Ucraina să ajungă în Craiova. În condiţiile războiului din această seară, povestea creată de marele dramaturg William Shakespeare a căpătat noi valenţe.
Slava Ukraini s-a auzit pe scena teatrului craiovean
Actorii ucraineeni au fost ovaţionaţi şi aplaudaţi la scenă deschisă la finalul reprezentaţiei, fiind vizibil emoţionaţi. Actorul din rol principal,Oleksandr Formanchuk, a strigat un viguros „Slava Ukraini!”. Momentul poate fi văzut aici. Mesajul, devenit simbolic după izbucnirea războiului din Ucraina, a fost auzit de mai multe ori şi din sală.
Unul dintre actori a chemat pe scenă o ucraineancă din public vorbitoare de limba română, pentru a transmite un mesaj de mulţumire României pentru sprijinirea ţării sale. „Foarte multe mulţumiri României pentru tot ajutorul acordat Ucrainei în războiul cu Rusia. Dumnezeu să păzească poporul român, poporul moldovenesc şi poporul ucrainean şi să ne ajute”, a spus acesta.