0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRegele Charles urmează să fie încoronat. Ce se va întâmpla la ceremonie?

Regele Charles urmează să fie încoronat. Ce se va întâmpla la ceremonie?

Regele Charles al III-lea a devenit monarh al Regatului Unit şi al altor 14 teritorii la moartea mamei sale, regina Elizabeth a II-a, în septembrie 2022. Acesta va fi încoronat în cadrul unei ceremonii pline de fast, strălucire şi semnificaţii religioase solemne. Evenimentul va avea loc în data de 6 mai 2023.

De aproape o mie de ani, regii şi reginele Angliei şi ale Marii Britanii au fost încoronaţi la Westminster Abbey din Londra. Evenimentul are loc în cadrul unei ceremonii care s-a schimbat mult prea puţin de-a lungul secolelor, scrie Reuters, citat de news.ro.

Au existat 38 de monarhi încoronaţi la Abbey. Doar Edward al V-lea, unul dintre cei doi tineri prinţi despre care se crede că au fost ucişi în Turnul Londrei în secolul al XV-lea, şi Edward al VIII-lea, care a abdicat pentru a se căsători cu americanca divorţată Wallis Simpson, nu au fost încoronaţi.

Încoronarea nu este esenţială şi nicio altă monarhie din întreaga lume nu are un eveniment în acelaşi stil. „Forma ceremoniei pe care o vom vedea atunci când Charles al III-lea va fi încoronat este unică pentru această ţară. De asemenea, este unică prin faptul că s-a păstrat”, spune istoricul regal Alice Hunt.

Cine organizează ceremonia

Ceremonia este organizată de contele mareşal, cel mai înalt pair al Angliei. Acesta se ocupă de ocaziile de stat. Timp de secole, poziţia sa a fost deţinută în principal de ducele de Norfolk şi de familia Howard. În prezent, această sarcină îi revine lui Edward Fitzalan-Howard, actualul Duce de Norfolk, care a organizat şi funeraliile Reginei Elizabeth.

Iniţial, o încoronare era o necesitate pentru un monarh, dar acum este doar un eveniment ceremonial. „În această ţară, încoronarea a persistat într-un fel ca un moment care ar legitima cu adevărat acel monarh într-un mod public”, spune Hunt. „De asemenea, a păstrat întotdeauna în centrul său un fel de moment religios de transformare. Deşi monarhul este rege din momentul în care predecesorul lui a murit, limbajul ceremoniei de încoronare, de când a fost convenit, în secolul al XIV-lea, a continuat să articuleze faptul că regele sau regina se schimbă cumva în timpul acelei ceremonii”, a explicat istoricul.

Ce se întâmplă la încoronare?

Slujba de încoronare este o ocazie solemnă, religioasă şi plină de simbolism. Regele Charles va depune un jurământ, prin care se leagă să susţină legea şi Biserica Angliei.

Aşezat pe istoricul Scaun al Încoronării, cunoscut sub numele de Scaunul Regelui Edward şi care conţine Piatra Destinului, el va fi uns cu mir sfânt de la Ierusalim de Arhiepiscopul de Canterbury. Acesta din urmă este liderul spiritual al comuniunii anglicane mondiale. Acesta este punctul central al ceremoniei şi semnalează conferirea harului Domnului asupra suveranului.

Citește și: A zburat vreodată porcul? De unde vine expresia „când o zbura porcul”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS