5.6 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBărbat omorât în bătaie după ce a refuzat să strângă mizeria câinelui pe care îl plimba

Bărbat omorât în bătaie după ce a refuzat să strângă mizeria câinelui pe care îl plimba

Un bărbat a fost omorât în bătaie după ce a refuzat să strângă mizeria câinelui pe care îl plimba. El a avut o „altercație” cu un grup de elevi într-un parc din Nuneaton, Marea Britanie, scrie Digi24.

John Hackett, de 36 de ani, ar fi fost trântit la pământ de niște adolescenți. A fost atacat după ce s-au certat pentru că a refuzat să adune mizeria câinelui, au spus vecinii.

Trei copii de 15 ani, doi băieți și o fată, au fost arestați pe 26 aprilie, fiind suspectați de crimă. Ei au fost eliberați pe cauțiune două zile mai târziu.

Omorât în bătaie, de un grup de adolescenţi, din cauza mizeriei câinelui

Unul dintre vecini susține că două fete au strigat la Hackett, care își plimba câinele, spunându-i să curețe mizeria animalului său de companie.

„Se pare că a refuzat să curețe excrementele câinelui său. Nu-i convenea ca nişte copii să-i spună ce are de făcut. Ei s-au enervat și strigau la el când, dintr-o dată, totul s-a declanșat”, a spus localnicul.

O femeie care a văzut incidentul a povestit: „Un grup de băieți care își petreceau timpul cu niște fete după școală au intervenit și l-au bătut”.

Un videoclip cu atacul a fost postat pe rețelele sociale, dar a fost șters mai târziu. Un barman local, care a văzut filmarea, a spus că a fost „dezgustătoare” și că victima „îi implora și țipa la ei să se oprească”.

Un alt vecin, care cunoștea victima de 20 de ani, a spus că bărbatul omorât în bătaie avea grijă de mama lui. „Va fi devastată fără el și nu știu cum o să se descurce”.

Citeşte şi: Om de afaceri din Târgu Jiu, cercetat pentru că a condus cu permisul suspendat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS