6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSe lansează InfoScore, inițiativa de semaforizare a etichetelor produselor agroalimentare

Se lansează InfoScore, inițiativa de semaforizare a etichetelor produselor agroalimentare

Cu ocazia Zilei Europei se lansează o inițiativă a mișcărilor de protecția consumatorilor sub auspiciile InfoCons Italia.

Inițiativa are în vedere semaforizarea etichetelor produselor agroalimentare, în contextul circulației consumatorilor la nivel internațional. Inițiativa privind semaforizarea, lansată astăzi, vine în sprijinul cetățenilor , în calitatea lor de consumatori, indiferent de limba pe care o vorbesc.

În contextul mobilității cetățenilor la nivel european și global, devine imperios necesar accesul corect la informarea cu privire la produsele agroalimentare. Astfel, inițiativa lansată cu ocazia Zilei Europei înglobează mai multe concepte.

InfoScore

InfoScore este calculat pe baza numericului de aditivi alimentari dintr-un produs. Este un sistem prin care sunt clasificate produsele agroalimentare , ținându-se cont de aditivii sintetici adăugați în aliment.

InfoScore a fost dezvoltat pentru a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor și pentru a îi sprijini pe aceștia în luarea deciziilor în cunoștință de cauză , ținând cont de indicatorul clar al valorilor nutriționale și al numărului de aditivi alimentari regăsiți în produs. InfoScore ține cont de numericul de aditivi alimentari. Ţine cont și de valorile nutriționale ale unui produs ( valoarea energetică, grăsimi, acizi grași , zahăr , sare etc.)

Pro InfoScore

Pro InfoScore este calculat pe baza numericului de aditivi alimentari și gradul de procesare la care au fost supuse produsele alimentare. Sistemul Pro InfoScore determină clasificarea produselor de la alimente neprocesate sau minim procesate și până la produse alimentare ultraprocesate.

Pentru clasificarea produselor alimentare în funcție Pro InfoScore se au în vedere următoarele categorii :

  • produsele alimentare neprocesate sau minim procesate;
  • ingrediente culinare procesate;
  • alimente procesate;
  • produse alimentare ultra procesate.

Eco InfoScore

Eco InfoScore este calculat pe baza numericului de aditivi alimentari, ținându-se cont , de asemena , de impactul produselor asupra mediului înconjurător. Prin urmare, cetățenii în calitatea lor de consumatori pot lua decizii informate, având drept criteriu și componenta de mediu. Pentru a se determina Eco InfoScore se au în vedere următoarele:

  • etapele de producție (agricultură, procesare, ambalare, transport, distribuție și consum ),
  • indicatorii de impact asupra mediului (schimbări climatice/ amprenta de carbon, epuizarea stratului de ozon, radiații ionizante, utilizarea terenurilor, a apei și a energiei)

Programul Unic de Certificare „Global Carbon Point”

Totodată, cu ocazia Zilei Europei , InfoCons lansează la nivel european Programul Unic de Certificare „Global Carbon Point” – „Punctul Global de Carbon”.

Cnsumatorii trebuie să fie apărați, informați și educați privind amprenta de carbon atât a produselor și serviciilor, cât și a tot ceea ce ne înconjoară.

Inițiativa InfoCons vine în spiritul Pactului Verde European (European Green Deal). Această inițiativă este în conformitate cu seria de propuneri ale Comisiei Europeane prin care se adaptează politicile UE în domeniul climei, energiei, transporturilor și fiscalității, pentru a reduce cu cel puțin 55 % până în 2030 emisiile nete de gaze cu efect de seră față de nivelurile din 1990 și pentru ca Europa să devină primul continent neutru climatic până în 2050.

Ce este amprenta de carbon?

Amprenta de carbon este reprezentată de cantitatea totală a emisiilor de gaze cu efect de seră produse de-a lungul lanțului valoric. Amprenta de carbon nu se calculează doar la nivel de entitate, ci poate fi calculată și la nivel de produs. Anume, am putea ști exact cât a poluat fiecare produs finit în parte, de la extracția materiei prime, până la reciclarea acestuia, inclusiv.

Citeşte şi: Restricții de circulație pe mai multe drumuri din țară

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS