7 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCirculaţia autoturismelor va fi interzisă în timpul nopţii în Copenhaga

Circulaţia autoturismelor va fi interzisă în timpul nopţii în Copenhaga

​Circulaţia autoturismelor va fi interzisă în timpul nopţii pe anumite artere din centrul oraşului Copenhaga începând cu 1 iunie. Măsura are ca scop garantarea ordinii în zonele destinate vieţii de noapte din capitala daneză. Anunţul a fost făcut marţi de poliţia daneză, citată de AFP și Agerpres.

Situate în cartiere animate ale capitalei (care au 644.000 locuitori), aceste străzi fac parte din aşa-numitele zone de „viaţă nocturnă’”. Perimetrul acestora a fost extins şi sunt supravegheate cu atenţie de poliţie.

„Sunt şoferi care defilează în maşinile lor prin zonele destinate vieţii de noapte. Folosesc zgomotos acceleraţia, ascultă muzică la volum maxim, strigă către trecători. Creează în general nesiguranţă şi situaţii de circulaţie periculoase”, a precizat un responsabil al Poliţiei din Copenhaga, Tommy Laursen, într-un comunicat.

Abaterile vor fi pasibile de amenzi

„Interzicând circulaţia, obiectivul nostru este de a preveni astfel de situaţii”, a precizat el. Abaterile vor fi pasibile de amenzi de 3.000 de coroane daneze (403 euro).

Aceste zone, care reunesc mici spaţii pe o suprafaţă de câţiva mii de metri pătraţi, sunt situate în apropiere de primăria oraşului, de zona pietonală şi de fostul cartier al abatoarelor.

Riveranii, taxiurile şi transporturile esenţiale nu vor fi afectate de această interdicţie

Riveranii, taxiurile şi transporturile esenţiale nu vor fi afectate de această interdicţie care se va aplica în fiecare zi de la miezul nopţii până la cinci dimineaţa, în conformitate cu legislaţia daneză.

Citeşte şi: Parchetul European face 40 de percheziţii în România şi Franţa pentru o fraudă de 30 de milioane de euro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS