Un preot din judeţul Arad a fost găsit înecat într-o baltă de pescuit. Poliţiştii fac cercetări privind cauzele decesului, conform Agerpres.
„Poliţiştii Secţiei 5 Rurală Ineu au fost sesizaţi despre un cadavru, găsit într-o baltă de pescuit din localitatea Camna. În urma cercetării la faţa locului, cadavrul a fost identificat în persoana unui bărbat de 54 de ani, din Arad. Trupul neînsufleţit nu prezenta urme vizibile de violenţă. Acesta a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării autopsiei. Nu sunt suspiciuni cu privire la săvârşirea vreunei fapte penale”, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
Poliţiştii cred că cel mai probabil a fost vorba de un accident, respectiv preotul ar fi căzut în apă.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Aradului au precizat că preotul Aurel Jigovan a slujit în ultimii ani la un centru de bătrâni din municipiul Arad, după ce anterior a fost preot la Penitenciarul Arad şi la Parohia Baraţca.
Citeşte şi: Un adolescent prins la volan a fugit de poliţişti