3.7 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn bărbat băut şi fără permis a căzut cu ATV-ul

Un bărbat băut şi fără permis a căzut cu ATV-ul

Un bărbat, de 72 de ani, care nu are permis pentru nicio categorie de vehicule, a căzut marţi seară cu ATV-ul. El era băut şi şi a ajuns la spital în urma accidentului, scrie News.ro.

”La data de 16 mai a.c., poliţiştii Serviciului Rutier au intervenit ca urmare a producerii unui accident rutier, pe drumul dintre localităţile Monariu şi Simioneşti. S-a constatat că un bărbat, de 72 de ani, din Bistriţa, în timp ce conducea un ATV care nu era înmatriculat sau înregistrat, a pierdut controlul direcţiei şi a căzut pe carosabil”, a transmis IPJ Bistriţa-Năsăud.

Bărbatul a fost rănit şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliţiştii au constatat că acesta nu deţine permis pentru nicio categorie de autovehicule. Rezultatul în urma testării etilotest a fost de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. La spital, i-au fost recoltate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal. Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cauzei şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Citeşte şi: Preot găsit înecat într-o baltă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS