5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFocare de pestă porcină. 14.000 de porci urmează să fie ucişi

Focare de pestă porcină. 14.000 de porci urmează să fie ucişi

Focare de pestă porcină. 14.000 de porci urmează să fie ucişi. Două focare de pestă porcină au fost depistate în judeţul Timiş. Unul la o fermă a companiei Smithfield şi altul într-o gospodărie. Urmează ca aproximativ 14.000 de porci să fie ucişi. Autorităţile au stabilit zone de protecţie şi de supraveghere.

”Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş informează că în data de 18.05.2023 au fost confirmate şi declarate două focare de pestă porcină africană, şi anume în exploataţia comercială de porcine aparţinând SC Smithfield România, Ferma Cenei din localitatea Cenei şi respectiv într-o exploataţie nonprofesională de porcine din localitatea Opătiţa, judeţul Timiş”, se arată într-un comunicat de presă, de vineri, al Direcţiei de Sănătate Veterinară Timiş, potrivit News.ro.

Au fost prelevate probe de la ferma din Cenei care au fost trimise la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti pentru confirmare şi identificare a virusului pestei porcine africane. În urma analizelor, rezultatul a fost pozitiv. De asemenea, de la gospodăria din Opătiţa au fost prelevate probe. În urma analizelor făcute la Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş a fost confirmat virusul.

Autorităţile au stabilit zone de protecţie

Autorităţile au stabilit zone de protecţie şi de supraveghere în care va fi limitat comerţul cu porci.

La ferma din Cenei sunt 17.900 de porci, însă aproximativ 14.000 dintre aceştia vor fi neutralizaţi. Restul de circa 4.000 fiind într-o altă hală, în care nu a fost confirmată pesta porcină.

”Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic pentru specia suină”, a precizat DSV Timiş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS