-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎncepe programul „Litoralul pentru toţi“

Începe programul „Litoralul pentru toţi“

Începe programul ”Litoralul pentru toţi’. Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează, luni, o nouă ediţie a programului „Litoralul pentru toţi”. Preţurile sunt cu până la 70% mai mici faţă de cele din vârful sezonului.

„Continuăm acest program de succes, pe care românii îl aşteaptă în fiecare an. Este perioada în care preţurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon. Pentru mulţi turişti reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanţă la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise începând cu sfârşitul lunii mai. Turiştii pot face deja rezervări de sejururi pentru acest program”, a declarat Dragoş Răducan, preşedintele FPTR, conform Agerpres.

Până pe 18 iunie, românii pot petrece un sejur la mare cu tarife pornind de la 52 de lei pe noapte

Potrivit tarifelor de pe site-urile operatorilor de turism, până pe data de 18 iunie, românii pot petrece un sejur la mare cu tarife pornind de la 52 de lei pe noapte de persoană. Preţul include doar cazare, fără mic dejun, la un hotel de 3 stele din staţiunea Venus.

În staţiunea Mamaia, preţurile pornesc de la 101 lei/noapte/persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele. În staţiunile din sudul litoralului, tarifele încep de la 57 lei/noapte/persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele. Pentru cei care vor pachete all inclusive, acestea sunt disponibile la preţuri ce pornesc de la 200 de lei/noapte/persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din staţiunea Jupiter.

Pachetele turistice pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă

„Le recomandăm turiştilor care vor să profite de aceste oferte să facă deja rezervări. Locurile sunt limitate şi se epuizează repede. Rezervările se pot face direct, la hotel, dar şi prin intermediul agenţiilor de turism. Pachetele turistice pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă”, a mai spus preşedintele FPTR.

Potrivit FPTR, în program s-au înscris până vineri 25 de unităţi de cazare din toate staţiunile de pe litoralul românesc, care pun la dispoziţia turiştilor, cumulat, un număr de aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte, iar până la începerea programului aşteaptă să se înscrie aproximativ 50 de hoteluri care vor pune la dispoziţia turiştilor aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte.

Programul „Litoralul pentru Toţi” se află la ediţia cu numărul 42

Programul „Litoralul pentru Toţi” se află la ediţia cu numărul 42. Este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc este singura federaţie patronală cu reprezentativitate legală la nivel de sector de activitate „turism, hoteluri restaurante”, având în componenţă societăţi comerciale din turism care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi, gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc.

Citeşte şi: O altă locomotivă a luat foc 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS