0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSprijin financiar pentru bunicii care se ocupă de creșterea copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate

Sprijin financiar pentru bunicii care se ocupă de creșterea copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate

Ministerul Familiei anunță acordarea unui sprijin financiar pentru bunicii sau rudele care se ocupă de creșterea copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate. Sprijinul este în valoare de 480 de lei lunar. Propunerea de sprijin pentru bunicii sau rudele care rămân cu copiii românilor plecați în străinătate se află în pachetul legislativ pentru creșterea natalității. Acesta se află pe circuitul de avizare, spune ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Ajutorul propus de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție se adresează persoanelor care-și asumă întreținerea copilului pe perioada absenței părinților, printr-o hotărâre judecătorească.

69.000 de copii au părinții plecați la muncă în străinătate

Potrivit ministrului Firea, 69.000 de copii au părinții plecați la muncă în străinătate și se află în grija rudele până la gradul IV. Dintre ei, 11.500 de copii români au ambii părinți plecați în căutarea unui trai mai bun în afara țării. Aproape 7.800 de copii au părintele unic susținător al familiei peste hotare, conform stiripesurse.ro.

Pachetul legislativ pentru creșterea natalității și susținerea familiei este într-un stadiu avansat

„Cei mai mulți au rămas în grija bunicilor sau a altor rude. Există și cazuri în care sunt îngrijiți de vecini sau apropiați. Părinții care merg la muncă în străinătate au obligația să anunțe la primărie în grija cui lasă copiii. Trebuie să anunţe cu 40 de zile înainte de plecare. Am propus modificarea Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Indemnizația lunară de sprijin va fi de 0,8 ISR (Indicatorul Social de Referință). Tot atât primesc persoanele sau familiile care au în plasament unul sau mai mulți copii, pentru fiecare copil, suplimentar alocației lunare de plasament”, spune Firea, pe pagina ei de Facebook.

Pachetul legislativ pentru creșterea natalității și susținerea familiei este într-un stadiu avansat. Acesta urmează să ajungă pe masa Guvernului zilele următoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS