0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGrefierii ameninţă şi ei cu proteste

Grefierii ameninţă şi ei cu proteste

Grefierii ameninţă şi ei cu proteste. Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL a anunţat marţi că se va alătura protestelor declanşate de celelalte categorii de salariaţi din sistemul bugetar. De asemenea, susţine că grefierii au „capacitatea necesară” de a bloca sistemul judiciar.

Într-un comunicat postat pe site-ul SNGJ DICASTERIAL, sindicaliştii critică postarea prim-ministrului Nicolae Ciucă pe Facebook în legătură cu creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani, inclusiv pentru personalul auxiliar din instanţele judecătoreşti, conform Agerpres.

„O reacţie fermă din partea sistemului judiciar sigur va exista. :i chiar dacă nu suntem o categorie profesională numeroasă încât să reprezentăm capital electoral, avem capacitatea necesară să blocăm sistemul judiciar. Potrivit Constituţiei, puterea judecătorească reprezintă sau reprezenta (se pare) ‘una din cele trei puteri ale Statului Român’. Curând, grefierii se vor alătura formelor de proteste deja în derulare”, a declarat sindicatul grefierilor.

Niciun grefier nu va mai răspunde la telefonul personal, după orele de program

Aceştia ameninţă că „foarte curând, niciun grefier nu va mai răspunde la telefonul personal, după orele de program, în zilele libere sau de repaus săptămânal, pentru a efectua sute de ore suplimentare neplătite sau pentru serviciul de permanenţă la arestări, indiferent că vorbim despre infracţiuni uşoare, tâlhării sau chiar crime”.

„Să vedem, atunci, cum prim-ministrul României va invoca, din nou, importanţa muncii grefierilor pentru bunul mers al sistemului judiciar!”, mai spun sindicaliştii.

Sindicatul precizează că, din evidenţele Casei Naţionale de Pensii Publice, numărul fizic de pensionari din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea a fost de 1.724 grefieri la finele anului 2021 şi 1.667 la finele anului 2022.

Are loc o scădere naturală, prin deces de la an la an, a numărului de grefieri

În context, spune sindicatul, are loc o scădere naturală, prin deces de la an la an, a numărului de grefieri beneficiari ai pensiei de serviciu, respectiv cu 57 persoane în anul 2022 faţă de anul 2021 şi cu 59 persoane faţă de anul 2020, iar creşterea vârstei de pensionare „va echivala cu condamnarea grefierilor la moarte sigură la locul de muncă!”.

„Speranţa de viaţă a grefierilor este de 59 de ani, iar în prezent se pot pensiona la 60 de ani, de unde rezultă că nu vor mai apuca pensia de serviciu nici măcar în forma actuală”, se mai arată în comunicatul DICASTERIAL. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS