5.6 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBătaie din cauza mediilor neîncheiate între un profesor și soțul unei directoare de liceu

Bătaie din cauza mediilor neîncheiate între un profesor și soțul unei directoare de liceu

O bătaie din cauza mediilor neîncheiate a avut loc între un profesor și soțul directoarei de la un liceu din Sibiu.

Incidentul a avut loc luni, 29 mai 2023, la Liceul de Artă din Sibiu.

Pentru că era prima de zi înscriere a elevilor de clasa a XII-a la examenul de bacalaureat, directoarea ar fi ridicat problema încheierii mediilor în catalogul virtual. Cu atât mai mult cu cât și fiul ei e absolvent de liceu.

“Luni dimineață, directoarea de la Liceul de Artă a cerut parola liderului de sindicat care este profesor acolo și este dirigintele fiului ei, pentru a încheia personal mediile la clasa a 12-a. Acesta a refuzat-o, ea a insistat, iar apoi s-a dus de vreo două-trei ori să țipe acolo în școală. Liderul a refuzat-o în continuare, iar la un moment dat a venit soțul acesteia. Acesta a intrat în cancelarie și l-a bătut pe liderul de sindicat cu pumnii în cap, în spate. Erau cel puțin șapte profesori prezenți acolo”, au declarat sursele pentru Ora de Sibiu.

În urma polemicii cu profesorul, directoarei i s-ar fi făcut rău și a fost chemată ambulanța.

După ce ar fi fost agresat, profesorul a mers, spune sursa citată, la Institutul de Medicină Legală și a depus o plângere și la IȘJ Sibiu.

Directoarea zice că nu a fost bătaie, doar îmbrânceală

Contactată de jurnaliști, directoarea liceului a confirmat că scandalul a pornit de la mediile neîncheiate din cauza grevei. Susține însă că nu a fost vorba de bătaie, ci doar de îmbrânceli între soțul ei și profesorul care e și lider de sindicat.

Inspectoratul Școlar Județean  anuntă că a demarat o anchetă în acest caz.

„Domnul profesor a depus la noi o plângere, către Consiliul de Administrație. Noi vom trimite o comisie pentru a vedea cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat și se va lua hotărârea după ce două persoane care vor fi trimise de către inspectorat vor vorbi cu cei de acolo. Abia după aceea vom putea discuta despre ce se va întâmpla mai departe. Cercetarea va dura cel mult 30 de zile” a declarat Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al ISJ Sibiu.

Citește și: Un copil de șapte ani a dat foc la casă cu părinții înăuntru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS