4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAglomerație pe Valea Prahovei și pe Autrostrada București-Constanța

Aglomerație pe Valea Prahovei și pe Autrostrada București-Constanța

Aglomerație pe Valea Prahovei și pe Autrostrada București-Constanța. Centrul Infotrafic anunţă luni că valorile de trafic s-au intensificat pe principalele artere rutiere. Se înregistrează aglomeraţie între staţiunile Predeal şi Buşteni. De asemenea, pe Autostrada A2 sensul Bucureşti – Constanţa se circulă în coloană în zona Feteşti, relatează News.ro.

Pe DN 1 Ploieşti – Braşov se circulă în coloană pe sensul de coborâre, în zona localităţii Băneşti, dar şi între Predeal şi Buşteni.

Pe Autostrada A2 se circulă în coloană în zona Feteşti

Pe Autostrada A2 sensul Bucureşti – Constanţa se circulă în coloană în zona Feteşti, pe sensul către Capitală. Din cauza lucrărilor de consolidare a podului peste braţul Borcea, traficul se desfăşoară pe câte o bandă pentru fiecare direcţie.

”Pentru perioade limitate de timp, în vederea fluidizării, poliţiştii procedează la oprirea circulaţiei pe sensul către litoral. Permit deplasarea pe două benzi pe sensul către Bucureşti. La ora 12.00 a fost instituită restricţie de trafic la km 105, Drajna. A fost deviată circulaţia pe sensul de mers Bucureşti – Constanţa, prin nodul rutier Drajna către ruta alternativă DN 21-DN 2A (Drajna-Slobozia-Hârşova-Constanţa)”, precizează Poliţia Română.

Trafic intens şi pe raza localităţilor Călimăneşti şi Căciulata

Pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu se înregistrează trafic intens în Călimăneşti şi Căciulata, pe ambele sensuri de mers.

”Pentru evitarea timpilor de aşteptare în coloane, puteţi opta pentru rute alternative, respectiv: Pentru Autostrada A2: Constanţa – DN 2A – Hârşova – Slobozia – Urziceni – DN 2 – Bucureşti; A2 Feteşti – DN 3A – Drajna – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – Bucureşti; A2 – Feteşti sau Drajna – DN 3A – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – Bucureşti; DN 3 Constanţa – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călăraşi – DN 21 Călăraşi – Drajna – A2 Drajna – Bucureşti (sau din municipiul Călăraşi – DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – Bucureşti). Pentru DN 1 Bucureşti – Ploieşti – Braşov: DN 1A Braşov – Cheia – Ploieşti – A3 – Bucureşti; DN 73 Râşnov – Câmpulung – Piteşti – A1 – Bucureşti; DN 73 Râşnov – Câmpulung – DN 72A – Târgovişte; DN 71 Sinaia – Târgovişte – Bucureşti”, se mai arată în comunicat.

Citeşte şi: Şarpe de aproape 2 meri, încolăcit printre cablurile de alimentare ale unei pompe de benzină

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS