3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateColoană de maşini şi autocare la Vama Nădlac II

Coloană de maşini şi autocare la Vama Nădlac II

Coloană de maşini şi autocare la Vama Nădlac II. O coloană de autoturisme, autocare şi microbuze este formată joi, pe câţiva kilometri, pe autostrada pan-europeană, înainte de ieşirea din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II. Autorităţile precizează că traficul a crescut la început de sezon estival. Personalul de control alocat de ţara vecină este insuficient.

Aplicaţia „Trafic online” de pe site-ul Poliţiei de Frontieră arată că la Nădlac II se aşteaptă cel puţin 120 de minute pentru a se trece în Ungaria. Sunt deschise trei artere de control.

„Număr mare de autoturisme prezente la verificările de frontieră pe sensul de ieşire din ţară”, arată aplicaţia.

Traficul uşor şi turistic a crescut la început de sezon estival

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Andrei Dincă, a declarat, pentru Agerpres, că traficul uşor şi turistic a crescut la început de sezon estival.

„Fiind începutul sezonului estival, se observă un număr mare de autoturisme, autocare şi microbuze cu turişti care pleacă în vacanţe pe la frontiera de vest a ţării. Deschiderea unor puncte suplimentare de control, pentru a reducerea timpilor de aşteptare, depinde de Ungaria, care ar trebui să aloce personal suplimentar, controlul fiind efectuat în comun de către lucrătorii de frontieră ale celor două state”, a spus Dincă.

La Nădlac II se aşteaptă 30 – 40 de minute

Pe sensul de intrare în ţară, la Nădlac II se aşteaptă 30 – 40 de minute. În cazul traficului greu, timpii de aşteptare sunt, de asemenea, ridicaţi la ieşirea din ţară. La PTF Vărşand se aşteaptă 150 de minute pe trei artere disponibile.

La Nădlac II se aşteaptă 120 de minute

La Nădlac II se aşteaptă 120 de minute, coloana de automarfare de pe autostradă fiind de cinci kilometri. Sunt deschise doar trei artere pentru autocamioane, iar aplicaţia „Trafic online” menţionează „lipsa de personal de partea maghiară”.

Citeşte şi: Guvernul Ciolacu, votat în Parlament

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS