Papa Francisc a fost externat azi dimineaţă, la nouă zile după ce a fost supus unei intervenţii chirugicale pentru repararea unei hernii abdominale.
Suveranul pontif, de 86 de ani, a părăsit spitalul Gemelli din Roma într-un fotoliu rulant. El i-a salutat pe reporterii și pe simpatizanţii aflaţi la intrarea principală.
„Papa este bine. Este într-o stare mai bună decât înainte”, le-a declarat Sergio Alfieri, chirurgul-şef care l-a operat pe papa Francisc pe 7 iunie.
Alfieri a precizat că papa are o stare de sănătate care îi poate permite să călătorească. Suveranul pontif are programate în luna august călătorii în Portugalia şi în Mongolia.
Audienţele papei au fost anulate până pe 18 iunie, potrivit vaticannews.va.
În mod tradiţional, papa Francisc nu are programate audienţe în iulie. Singurele apariţii publice ale suveranului pontif în iulie sunt la rugăciunea de duminică.
Citește și: Pârâul Merețel a inundat gospodării din Sopot