-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCiclon periculos deasupra României. După ploi și vijelii, vine canicula.

Ciclon periculos deasupra României. După ploi și vijelii, vine canicula.

Potrivit meteorologilor, ciclonul mediteranean care a lovit Europa mută furtunile de la vest la est, începând din acest weekend. Începând cu săptămâna viitoare, temperaturile vor crește treptat, aducând cu sine valuri de căldură, potrivit meteorologilor.

Vom avea temperaturi din ce în ce mai ridicate începând cu săptămâna următoare, dar nu vom scăpa de ploi imediat, în următoarele zile, dar evident că mersul spre luna lui cuptor, climatic vorbind, înseamnă și aceste valuri de caldură.

Estimările pe termen lung nu sunt foarte precise, nu există aceeași riguare și precizie ca în cazul prognozei de la o zi la alta.

Nu doar în România, ci în toată lumea se fac cercetări, care sunt în curs de analiză. Se poate spune că la nivelul Europei există o probabilitate mai mare de a avea temperaturi mai ridicate, însă și precipitații în zona mediteraneană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS