3.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO femeie a murit la locul de muncă. Colegii au continuat să muncească lângă cadavrul femeii

O femeie a murit la locul de muncă. Colegii au continuat să muncească lângă cadavrul femeii

O femeie a murit la locul de muncă, în timpul programului de lucru. În tot acest timp, colegii au continuat să muncească lângă cadavrul femeii.

Neplăcutul eveniment a avut loc într-un call center din Madrid. Potrivit unui reprezentant al sindicatului, mai mulți angajați au continuat să lucreze timp de două ore și patruzeci de minute alături de corpul neînsuflețit al colegei lor. Aceasta se pare că ar fi suferit un infarct. Patru dintre ei ar fi stat chiar mai mult de două ore.

Colegii de la biroul femeii s-au ridicat șocați

Faptele s-au desfăşurat, luni, în birourile din Madrid ale multinaționalei spaniole Konecta. În jurul orei 12:30, Inma, o angajată în vârstă de 57 de ani, a suferit un infarct și s-a prăbușit. Serviciile de urgență au intervenit în număr mare și rapid. În ciuda eforturilor lor, nu au reușit să o resusciteze. Minutele care urmează acestei drame sunt foarte confuze. Colegii de la biroul femeii s-au ridicat șocați. Dar în biroul open space, care are 70 de posturi de lucru, unii dintre ei „nici măcar nu au ridicat privirea”.

Dar la ora 15:10, Miguel Ángel Salinas, delegat al sindicatului pentru prevenirea riscurilor profesionale, merge la sediu și descoperă că patru angajați încă lucrează. Cadavrul Inmei, acoperit, este încă acolo. Prin urmare, au petrecut aproximativ două ore și patruzeci de minute alături de cadavrul colegei lor. Îngrijorat, îl întreabă pe unul dintre cei patru angajați dacă se simte bine. Acesta din urmă ar fi răspuns simplu: „Termin asta și plec”, scrie Le Parisien.

„Nimeni nu a fost obligat să lucreze lângă cadavru”

Interogat, un purtător de cuvânt al Konecta a dat asigurări că „nimeni nu a fost obligat să lucreze lângă cadavru”. În urma acestei tragedii, Konecta anunță că a autorizat munca la distanță pentru angajații care doresc să beneficieze de aceasta. De asemenea, compania susține că vor ajuta familia femeii care a murit la locul de muncă.

Citeşte şi: Un vehicul ajuns pe fundul oceanului a început căutarea submersibilului Titan

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS