4.2 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCod portocaliu de vijelii în 6 județe și caniculă în aproape toată țara

Cod portocaliu de vijelii în 6 județe și caniculă în aproape toată țara

ANM a emis avertizare de cod portocaliu de intensificări ale vântului, vijelii, în intervalul 23 iunie, ora 2.00 – 24 iunie, ora 4.00.

În Banat, Crișana, Maramureș și în nord-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu intensificări ale vântului (rafale de 80…100 km/h) și vijelii.

Cod galben

ANM a emis și o avertizare de cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în intervalul 23 iunie, ora 19.00 – 24 iunie, ora 10.00.

În vestul, nord-vestul și local în centrul țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Aceasta se va manifesta prin:

  • averse,
  • descărcări electrice,
  • intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…75 km/h),
  • pe arii restrânse vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp. Sâmbătă și duminică vor fi perioade cu instabilitate atmosferică îndeosebi în centru, sud și est.

Caniculă și disconfort termic

Disconfortul termic va fi ridicat astăzi în toate zonele de câmpie și pe arii restrânse în cele deluroase. Sâmbătă, disconfort termic va fi în sud și est. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 36 de grade. Va fi caniculă, astăzi, local în Câmpia de Vest și în Câmpia Română, iar sâmbătă în Câmpia Română și în Dobrogea continentală.

Citește și: Vâlcea: Restricții de trafic pe DN 7, pentru efectuarea de lucrări

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS