Accidentul submersibilului privat Titan, în Atlanticul de Nord, face obiectul mai multor anchete deschise sâmbătă de autoritățile canadiene. Acesta a dispărut duminica trecută în apropierea epavei Titanicului, cu cinci persoane la bord, scrie Agerpres.
Biroul pentru siguranţa transporturilor din Canada (BST) „a început o anchetă de securitate (…) asupra incidentului mortal în care a fost implicată nava Polar Prince”, nava canadiană de pe care a plecat duminică micul submersibil de turism, a anunţat sâmbătă preşedinta acesteia, Kathy Fox.
O astfel de anchetă durează de obicei între 18 şi 24 de luni. BST va încerca „să meargă mai repede, pentru că ştim că toată lumea vrea răspunsuri, mai ales familiile”, a indicat ea.
O echipă a BST a sosit la St. John’s, în Newfoundland şi Labrador. Aceasta „examinează locul evenimentului şi epava, audiază martorii şi adună toate informaţiile relevante”, a adăugat Kathy Fox.
Accidentul face obiectul mai multor anchete
BTS este organismul însărcinat cu anchetele privind accidentele aeriene, feroviare şi maritime, cu scopul de a îmbunătăţi siguranţa transportului. El nu se pronunţă asupra unor eventuale răspunderi civile sau penale.
A doua anchetă, distinctă, a fost deschisă de către Jandarmeria regală canadiană (GRC). Anchetatorii săi „au început să examineze circumstanţele care au dus la moartea celor cinci persoane aflate la bordul submersibilului”, a declarat sâmbătă Kent Osmond, un responsabil al GRC din provincia Newfoundland şi Labrador.
Acesta din urmă urmează să se evalueze „dacă este justificată o anchetă completă a GRC”, a indicat el. Osmond a precizat că „o astfel de anchetă va fi derulată numai dacă analiza noastră indică faptul că legi penale federale sau provinciale ar fi putut fi încălcate”.
Garda de Coastă a Statelor Unite a anunţat joi că cei cinci pasageri de pe Titan, submersibil de turism ştiinţific care a dispărut duminică în Atlantic, au murit în „implozia catastrofală” a ambarcaţiunii.
Citește și: Cinci răniți după ciocnirea între o autoutilitară și un autoturism