Circulație restricționată luni pe A1. Circulaţia este restricţionată luni pe autostrada A1 Deva – Nădlac, având în vedere efectuarea unor lucrări de reparaţii la carosabil, transmite News.ro.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că luni, pe autostrada A1 Deva – Nădlac, se execută lucrări de reparaţii la covorul asfaltic. Lucrările se execută pe tronsonul kilometric 563 – 558.
Va fi restricţionată circulaţia pe prima bandă şi pe cea de urgenţă
Până la ora 15.00, va fi restricţionată circulaţia pe prima bandă şi pe cea de urgenţă, pe sensul Nădlac – Deva. Se va circula doar pe banda a doua, dirijat prin semnalizare rutieră.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să ruleze cu prudenţă sporită. De asemenea, trebuie să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare.
Citeşte şi: 21 de avioane rusești, interceptate în apropierea spațiului aerian al NATO