0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStoltenberg: Rebeliunea Wagner dovedeşte că invazia lui Putin a fost o „eroare“

Stoltenberg: Rebeliunea Wagner dovedeşte că invazia lui Putin a fost o „eroare“

Rebeliunea eşuată din weekend a mercenarilor din grupul privat Wagner în Rusia arată clar că invadarea Ucrainei de către Moscova, decisă de preşedintele Vladimir Putin, a fost o „eroare strategică”, a declarat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, citat de AFP şi Reuters.

„Monitorizăm situaţia în Rusia. Evenimentele din weekend sunt o problemă internă rusă şi încă o nouă demonstraţie a unei erori strategice majore pe care preşedintele Putin a comis-o prin anexarea ilegală a Crimeii şi prin războiul împotriva Ucrainei”, a declarat Stoltenberg presei la Vilnius. Aici va fi găzduit summitul NATO luna viitoare.

După ce şeful grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a anulat avansarea trupelor sale spre Moscova sâmbătă, Kremlinul a anunţat că el va părăsi Rusia şi va pleca în Belarus, evitând astfel să fie urmărit penal.

„Monitorizăm, de asemenea, situaţia în Belarus”, a adăugat Stoltenberg. Moscova a trimis acolo muniţii nucleare la începutul lunii.

NATO rămâne vigilentă

„Condamnăm anunţul Rusiei privind desfăşurarea de arme nucleare. Este imprudent şi iresponsabil”, a insistat el. „Nu vedem niciun indiciu că Rusia s-ar pregăti să utilizeze arme nucleare, dar NATO rămâne vigilentă”, a continuat el.

„În timp ce Rusia îşi continuă asaltul, este şi mai important să continuăm să sprijinim Ucraina”, a adăugat Stoltenberg.

Potrivit preşedintelui lituanian Gitanas Nauseda, „evenimentele din weekend în Rusia au demonstrat instabilitatea regimului de la Kremlin”. „Provocări similare, chiar mai importante, riscă să fie să se producă în viitor”, a adăugat el, apreciind că „implantarea grupului Wagner în Belarus poate deveni un factor suplimentar de risc” pentru securitatea în regiune

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS