5.1 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn bloc cu 13 etaje s-a prăbuşit în Egipt

Un bloc cu 13 etaje s-a prăbuşit în Egipt

Un bloc cu 13 etaje s-a prăbușit luni în orașul Alexandria din Egipt. Cel puțin patru oameni au fost răniți, iar alții sunt prinşi sub dărâmături. Salvatorii intervin pentru a îndepărta molozul și pentru a căuta supraviețuitori, conform Digi24.

Clădirea ar fi folosită pentru cazarea turiștilor pe timpul lunilor de vară, scrie presa locală.

Cel puțin patru persoane au fost rănite în urma prăbușirii, potrivit Ministerului egiptean al Sănătății. Autoritățile nu cunosc numărul exact de persoane care se aflau în clădire la momentul dezastrului. Se crede că mai mulți oameni sunt prinși sub dărâmături.

Echipele de salvare lucrează la fața locului pentru a îndepărta molozul și pentru a căuta supraviețuitori.

Proprietățile din jurul clădirii nu au fost afectate, iar rezidenții acestora nu au fost evacuați, potrivit guvernatorului orașului Alexandria.

Un raport inițial al poliției a stabilit că prăbușirea a fost cauzată de o „despărțire verticală” a structurii clădirii.

Spitalele din districtul Montazah și zonele învecinate au fost rugate să se pregătească pentru sosirea eventualelor victime.

Citește şi: Motociclist mort într-un accident cu două autoutilitare şi un autoturism

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS