0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFenomen unic în România. Satul în care pare că soarele răsare de două ori

Fenomen unic în România. Satul în care pare că soarele răsare de două ori

Un fenomen unic are loc în luna iulie, într-un sat din România. Soarele pare că răsare de două în satul Rimetea, situat mai sus de Aiud. Locul este unul superb şi se învecinează cu crestele pietroase ale Munților Trascău (Piatra Secuiului 1171 m), scrie alba24.ro.

Fenomenul este mai mult decât o iluzie optică, ține mai degrabă de relieful zonei. Zecile de creste ale Pietrei Secuiului se află la est (Răsărit) de Rimetea, însă două din ele sunt cu mult mai înalte decât celelalte. De fapt, ele se înalţă atât de mult, încât soarele răsare după prima creastă şi dispare în spatele celei de-a doua (care blochează lumina răsăritului) urmând apoi să răsară din nou, ceea ce generază acest fenomen care îi lasă cu gura căscată pe turiști. Abia când soarele depășește Piatra Secuiului se poate spune că a răsărit, la Rimetea.

Fenomenul are loc numai ăn

Dublul răsărit al soarelui se petrece numai pe timp de vară, la sfârșitul lui iunie și pe parcursul lunii iulie.

Localitatea Rimetea se află la 24 de kilometri de Aiud și la 7 kilometri de Buru, la poalele vârfului Piatra Secuiului. Este locul unde populaţia, majoritatea maghiară, păstrează cel mai bine tradiţiile. Puțini ştiu că Rimetea a fost, pe vremuri, un renumit oraș, cu peste 2.000 de locuitori. Situat într-un peisaj de vis din Munţii Trascău, Rimetea este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase sate din România.

Citeşte şi: Tezaur de monede romane din argint, descoperit de doi tineri din Gorj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS