5.9 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn bărbat a ameninţat cu un cuţit trei adolescenţi pentru că făceau gălăgie lângă bloc

Un bărbat a ameninţat cu un cuţit trei adolescenţi pentru că făceau gălăgie lângă bloc

Un bărbat a ameninţat cu un cuţit trei adolescenţi cu care s-a luat la ceartă pe o stradă din Braşov. Bărbatul era supărat că aceştia făceau gălăgie lângă bloc. Un echipaj al Jandarmeriei l-a dezarmat pe bărbat şi l-a predat poliţiştilor, pentru cercetări, scrie News.ro.

„Pe fondul unor neînţelegeri apărute pe o stradă din municipiul Braşov între trei adolescenţi şi un bărbat, acesta din urmă a ales soluţionarea conflictului prin ameninţarea tinerilor cu un cuţit.

Echipajul de jandarmi solicitat prin apel 112 a ajuns în scurt timp la locul conflictului şi a reuşit imobilizarea bărbatului, precum şi deposedarea de arma albă, reuşind astfel detensionarea stării conflictuale înainte ca aceasta să se soldeze cu efecte nedorite”, transmit, duminică, oficialii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov.

Bărbatul, de 62 de ani, era nemulţumit că adolescenţii, cu vârste de 15-16 ani, făceau gălăgie în jurul blocului.

Atât bărbatul, cât şi adolescenţii au fost conduşi şi predaţi poliţiştilor în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale.

Citeşte şi: Stații noi de troleibuz la Târgu Jiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS