8.7 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn bărbat a murit în vama Petea, înainte să treacă din Ungaria în România

Un bărbat a murit în vama Petea, înainte să treacă din Ungaria în România

Un bărbat a murit luni în vama Petea, înainte să treacă din Ungaria în România. Acesta a intrat în stop cardio-respirator şi nu a mai putut fi resuscitat.

Bărbatul, de 36 de ani, se afla pe partea maghiară și intenționa să intre în România, pe la punctul de trecere a frontierei de la Petea.

În jurul orei 15.00, a intrat în stop cardio-respirator. La faţa locului au ajuns două echipaje de prim-ajutor din județul Satu Mare și din Ungaria. De asemenea, a fost chemat şi un elicopter medical al statului maghiar.

”În Punctul de Trecere a Frontierei Petea – la ora 15.00, în zona punctului de trecere, pe teritoriul maghiar, a fost observat un cetățean român căzut, inconștient.

S-a solicitat intervenția ambulanței maghiare, care la ora 15.10 efectua primele manevre de resuscitare. Autoritățile maghiare au solicitat intervenția unui echipaj aerian.

La ora 15.47 a fost constatat decesul persoanei. Precizăm faptul că persoana se deplasa pe jos, pe teritoriul statului maghiar, și nu ajunsese pe aliniamentul de control, nu efectuase formalitățile de frontieră pentru ieșirea din Ungaria, respectiv intrarea în România”, citată de presasm.ro.

Bărbatul este din Turulung, județul Satu Mare. Corpul neînsuflețit a fost dus la o prosectură din Ungaria și urmează să fie repatriat.

Citeşte şi: Mick Jagger s-a logodit cu o balerină cu 43 de ani mai tânără

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS