0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTransportul aerian mondial, aproape de nivelul la care era în 2019

Transportul aerian mondial, aproape de nivelul la care era în 2019

Transportul aerian mondial, aproape de nivelul la care era în 2019. Companiile aeriene au văzut în luna mai 2023 cum activitatea lor mondială s-a apropiat de nivelul la care era înaintea crizei sanitare. Traficul a fost la 96,1% din nivelul la care a fost în luna mai 2019. Anunţul a fost făcut joi de Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA), informează AFP.

Această revenire este susţinută de traficul aerian pe rutele interne. Calculat în funcţie de numărul de kilometri parcurşi de pasageri plătitori, un indicator de referinţă în sectorul transportului aerian, activitatea pe rutele interne a atins o medie mondială de 105,3% din nivelul la care era în urmă cu patru ani, potrivit IATA. De altfel, luna mai 2023 a fost a doua lună consecutivă în care traficul aerian pe rutele interne a fost mai mare decât cel anterior pandemiei.

Traficul aerian pe rutele internaţionale a ajuns în luna mai la 90,8% din nivelul la care era în urmă cu patru ani

În schimb, traficul aerian pe rutele internaţionale, care a repornit mai târziu, a ajuns în luna mai la 90,8% din nivelul la care era în urmă cu patru ani, a spus IATA.

Asociaţia care luna trecută estima că operatorii aerieni ar urma să transporte în acest an un număr de 4,35 miliarde de pasageri. Este aproape de recordul istoric de 4,54 miliarde de pasageri transportaţi în 2019, înainte de pandemie. Asociaţia a salutat şi faptul că gradul de umplere a avioanelor a fost în luna mai de 81,8%, revenind la nivelul anterior pandemiei.

„Oamenii au nevoie să zboare şi iubesc să facă acest lucru“

„Oamenii au nevoie să zboare şi iubesc să facă acest lucru. Cererea puternică pentru călătorii este un element care susţine revenirea la profitabilitate a companiilor aeriene”, a declarat directorul general al IATA, Willie Walsh.

IATA se aşteaptă ca profiturile nete înregistrate de companiile aeriene din întreaga lume în acest an să se ridice la 9,8 miliarde de dolari. Asta după pierderi cumulate de 183 miliarde de dolari în 2020-2022. Însă o marjă de profit net de 1,2% înseamnă doar 2,25 dolari per pasager, subliniază Willie Walsh. Acesta apreciază că această marjă „nu este sustenabilă pe termen lung”.

IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial. 

Citeşte şi: Rusia închide consulatul finlandez din Sankt Petersburg

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS