-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate(VIDEO) Klaus Iohannis, la inaugurarea podului suspendat de la Brăila

(VIDEO) Klaus Iohannis, la inaugurarea podului suspendat de la Brăila

-

Președintele Klaus Iohannis a participat, joi, la inaugurarea podului suspendat de la Brăila, al treilea ca mărime din Europa.

Președintele a spus că aceasta este cea mai amplă construcţie ridicată în România în ultimele trei decenii, potrivit Administrației Prezidențiale. El a precizat că acest pod este dovada faptului că dacă există voinţă şi seriozitate, se pot duce la capăt proiecte majore de infrastructură în România. ”Indiferent de poziţionările politice, de dezbaterile şi obiectivele pe care partidele şi le propun pentru anul electoral care urmează, interesele României în materie de reforme şi dezvoltare economică trebuie să primeze”, a mai afirmat preşedintele.

Parteneri japonezi și italieni

“Îmi face o deosebită plăcere să particip la inaugurarea podului suspendat peste Dunăre, care leagă, începând de astăzi, judeţele Brăila şi Tulcea. Aceasta este cea mai amplă construcţie ridicată în România în ultimele trei decenii şi este al treilea pod ca mărime din Europa.
Îi felicit pe toţi cei implicaţi în acest proiect de investiţii pentru eforturile depuse şi pentru rezultatul obţinut. Avem o nouă dovadă, cât se poate de puternică, a faptului că şi în România, dacă există voinţă şi seriozitate, se pot duce la capăt proiecte majore de infrastructură.

Mulţumiri speciale trebuie aduse şi partenerilor japonezi şi italieni pentru implicarea şi profesionalismul de care au dat dovadă. În urmă cu doi ani, când s-a aniversat centenarul relaţiilor bilaterale dintre Japonia şi România, proiectul acestui pod a fost prezentat ca exemplu concludent al colaborării dintre Japonia şi Uniunea Europeană”, a transmis Iohannis.

Creșterea calității vieții

Iohannis a menţionat că această construcţie este “una dintre cele mai ambiţioase iniţiative de modernizare a infrastructurii de transport din România, realizată cu fonduri europene, cu expertiză internaţională de referinţă şi cu tehnologie de ultimă generaţie”.
Preşedintele României a mai afirmat că infrastructura de transport are un potenţial imens de stimulare a dezvoltării economice şi de creştere a calităţii vieţii.

“Indiferent de poziţionările politice, de dezbaterile şi obiectivele pe care partidele şi le propun pentru anul electoral care urmează, interesele României în materie de reforme şi dezvoltare economică trebuie să primeze. Ţara noastră are acces la un volum semnificativ de fonduri europene, iar o proporţie semnificativă din aceste sume este alocată dezvoltării infrastructurii de transport.

Ne dorim cu toţii o Românie mai conectată, cu drumuri mai multe, mai bune şi mai sigure. Infrastructura de transport are un potenţial imens de stimulare a dezvoltării economice şi de creştere a calităţii vieţii, îndeosebi pentru comunităţile locale. Conectarea la coridoarele majore de transport, fluidizarea traficului intern şi facilitarea traficului de tranzit internaţional au avut dintotdeauna un puternic efect de antrenare asupra economiilor şi comunităţilor locale”, a precizat preşedintele României.

Atragerea de noi investiții

Iohannis a menţionat că prin finalizarea acestui proiect judeţele Tulcea şi Brăila se vor bucura de atragerea de noi investiţii.
“Atragerea de investiţii competitive, adaptate specificului de dezvoltare local, crearea de locuri de muncă mai multe şi mai bine plătite sunt doar câteva avantaje de care, în situaţia de faţă, judeţele Tulcea şi Brăila se vor bucura în perioada următoare, prin finalizarea acestui proiect. Felicit autorităţile locale pentru înţelegerea corectă a mizelor unei mai bune conectări a regiunii la reţeaua naţională de transport rutier şi vă încurajez să păstraţi direcţia bună pe care aţi ales-o pentru atragerea de investiţii şi noi proiecte de succes, care să conecteze comunităţi şi să sprijine afaceri”, a mai transmis Klaus Iohannis.

Fondurile europene, principala sursă de finanțare

Preşedintele a declarat că fondurile europene reprezintă principala sursă pentru realizarea proiectelor de infrastructură.
“Integrarea efectivă a României în Spaţiul Unic de Transport European implică mobilizarea tuturor resurselor disponibile, dar şi promptitudine şi responsabilitate în execuţia proiectelor de infrastructură. Implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în paralel cu finalizarea pregătirii cadrului financiar multianual, reprezintă un examen de maturitate politică şi economică pe care România nu are voie să îl rateze.

Fondurile europene constituie sursa principală de finanţare a modernizării şi dezvoltării infrastructurii noastre de transport. Faptul că finanţările destinate infrastructurii mari au cel mai mare grad de absorbţie arată că s-a înţeles pe deplin importanţa acestor proiecte”, a mai transmis Iohannis.

Infrastructura este prioritatea zero a guvernului

El consideră că infrastructura de transport trebuie să rămână prioritatea zero a oricărui Guvern.
“Este lăudabil obiectivul unei absorbţii integrale a acestor fonduri, însă ar fi utilă acordarea unei mai mari atenţii şi finanţărilor complementare. Atragerea de capital privat sau valorificarea unor oportunităţi oferite de instrumente precum Fondul de Investiţii al celor 3 Mări pot completa cu succes resursele deja existente şi pot accelera ritmul modernizării. Infrastructura de transport trebuie să rămână prioritatea zero a oricărui Guvern, dar şi a autorităţilor locale, pentru că numai aşa putem beneficia de investiţii mai mari, mai performante şi putem reduce din decalajele regionale mari existente azi în România”, a explicat Iohannis.

Fluidizarea traficului

Preşedintele îşi doreşte ca în următorii ani statisticile privind numărul de accidente rutiere să se schimbe semnificativ în bine.

“Nu este un secret pentru nimeni că suntem, de ani buni, în fruntea clasamentelor europene la aceste statistici negre. Iar alături de educaţia rutieră şi comportamentul în trafic, o contribuţie semnificativă la îmbunătăţirea actualei situaţii o are şi calitatea infrastructurii rutiere”, a precizat Iohannis.

El a mai afirmat că deschiderea acestui pod reprezintă un prim pas în atingerea unor obiective privind fluidizarea traficului şi siguranţa rutieră.

“Podul care intră astăzi în circulaţie reprezintă un prim pas, deosebit de important, în atingerea unor obiective privind conectivitatea, fluidizarea traficului de tranzit şi siguranţa rutieră. Acest proiect reprezintă, totodată, măsura unei bune cooperări, deopotrivă naţionale şi internaţionale. Încă o dată, felicitări pentru realizarea construcţiei şi succes în finalizarea întregului proiect, cu toate rutele de acces aferente!”, a încheiat Iohannis.

Citește și: (VIDEO) Patru arestați preventiv, 11 în arest la domiciliu în cazul abuzurilor din centrele pentru persoanele vulnerabile

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

ȘTIRI GdS