Angajații unei instituții de stat din România primesc spor de hemoroizi și zile suplimentare de concediu pentru că stau prea mult pe scaun. De ele beneficiază inclusiv șoferii și îngrijitorii, conform adevărul.ro.
Angajații Consiliului Județean (CJ) Neamț care lucrează în asistența socială au obținut spor de hemoroizi.
Ca și cum nu era de ajuns, CJ Neamț a votat, pe 29 iunie 2023, acordarea a șapte zile în plus la concediul de odihnă al angajaţilor din trei centre de îngrijire, coordonate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, instituţie din subordinea Consiliului Județean.
Aleșii locali au motivat hotărârea făcând referire la expertiza medicală a locului de muncă, în care se arată că personalul – şefi, funcţionari, şoferi, îngrijitori – sunt expuşi unor „riscuri“, pentru că stau mult pe scaun, la monitoare şi la volan, astfel că pot căpăta afecţiuni medicale, inclusiv boli hemoroidale.
Preşedintele CJ Neamț, Ion Asaftei, a precizat că un astfel de spor este acordat, din 2019, angajaţilor de la centrele din Roman şi Păstrăveni, iar zece zile celor de la Războieni, din 2022.
Citeşte şi: Un bărbat a murit în timp ce făcea sex cu o asistentă în parcarea spitalului