3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFată de 13 ani, bătută de mai multe adolescente într-un parc din București

Fată de 13 ani, bătută de mai multe adolescente într-un parc din București

O fată de 13 ani a ajuns la spital, vineri, după ce a fost bătută de trei adolescente de vârste apropiate. Incidentul a avut loc ziua în amiaza mare într-un parc din București.

Incidentul a avut loc în parcul Alexandru Ioan Cuza din Sectorul 3 al Capitalei.

Cea care i-a acordat primul ajutor fetei a fost chiar mama ei. Aceasta este asistentă la Serviciul de Ambulanță din București.

Fata a fost internată de urgență la Spitalul „Grigore Alexandrescu“, cu mai multe răni pe corp și cu fractură nazală. Ea a fost operată în acceași zi.

”Cum am putut… I-am toaletat plăgile, am pansat-o și am adus-o într-o cameră de gardă de spital de urgență. Nu știu ce ceartă au avut, nu am investigat, nu am avut timp, au scos-o din casă ca să o prindă în parc. Erau cel puțin 20 de copii, băieții făcuseră cerc în jurul lor și fetele o băteau. Au pus-o în genunchi, să o umilească și să le pupe mâinile. Un copil de 13 ani, cu ce traumă poate rămâne?!”, a declarat mama copilei, potrivit Știrile PROTV.

Incidentul nu a fost observat de niciun echipaj al Poliției Locale, deși a avut loc în jurul orei 15.00, pe o alee principală din parc.

Adolescentele agresive au filmat totul și au distribuit imaginile pe internet. Ele le-au amenințat pe fata de 13 ani și pe mama ei să nu facă plângere la poliție.

Citește și: Asistenta personală a lui Alain Delon, dată afară din casa actorului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS