6.7 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn bărbat s-a accidentat după ce s-a urcat băut pe trotineta electrică

Un bărbat s-a accidentat după ce s-a urcat băut pe trotineta electrică

Un bărbat, de 33 de ani, din Braşov, este cercetat penal după ce s-a autoaccidntat în timp ce se afla pe o trotinetă electrică. Polițiștii au constatat că acesta este beat, scrie News.ro.

Accidentul a avut loc joi seară, în jurul orei 19.00, pe strada Olteţ din Braşov.

În urma evenimentului rutier, bărbatul care circula cu trotineta s-a autoaccidentat.

„Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică şi prezenta tulburări de echilibru, acesta a fost testat din punctul de vedere al prezentei în organism a alcoolului, rezultatul indicând valoarea de 0,85 mg/l alcool în aerul expirat. Ppoliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală. Cercetările se desfăşoară sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, urmând a se propune soluţie legală la finalizarea acestora”, informează, vineri, Poliţia judeţeană Braşov.

Poliţişti reamintesc conducătorilor de trotinete electrice că este interzisă conducerea trotinetei electrice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive. Cei care circulă pe drumurile publice cu trotineta electrică trebuie să aibă vârsta minimă de 14 ani. Dacă au mai puţin de 16 ani au obligaţia de a purta casca de protecţie.

În plus, circulaţia pe trotineta electrică se face cu o singură persoană, fiind interzisă deplasarea mai multor participanţi pe trotinetă.

Citește și: Premierul Olandei şi-a anunțat demisia în urma negocierilor eșuate în problema refugiaților

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS