O persoană a murit şi două au fost rănite după ce după ce un şofer ar fi adormit la volan şi a ajuns cu maşina în şanţ. Accidentul a avut loc luni în localitatea Bârsana din judeţul Maramureş.
În maşină se aflau doi adulţi şi trei adolescenţi din Republica Moldova, care tranzitau România în drum spre Occident.
Se pare că o femeie a decedat la spital. Şoferul ar fi adormit la volan.
Un autoturism condus de către un bărbat, de 64 de ani, din Republica Moldova, dinspre Rozavlea înspre Bârsana, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un zid de piatră aflat în afara părții carosabile.
În urma impactului a rezultat decesul unei pasagere, de 62 de ani, vătămarea corporală a conducătorului auto și a trei pasageri de 12, 14 și 18 ani. Aceştia au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. I-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Citeşte şi: O tânără a murit după ce mama ei a intrat cu maşina într-un cap de pod