3.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBărbat cu căștile pe urechi, accidentat mortal de tren

Bărbat cu căștile pe urechi, accidentat mortal de tren

Un bărbat care traversa linia ferată cu căștile pe urechi a fost lovit mortal de tren. Accidentul a avut loc joi, în stația Eforie Sud. Patru trenuri sunt oprite, scrie News.ro.

„Trenul R 8806, care circulă în relația Mangalia – Constanța, la intrare în stația Eforie Sud a accidentat mortal o persoană de sex masculin, surprinsă de tren chiar pe linia de cale ferată. Din primele informații transmise de la fața locului, se pare că bărbatul, în vârstă de aproximativ 45 de ani, avea căștile în urechi și nu s-a asigurat înainte de traversarea liniei. La fată locului au ajuns organele medicale abilitate, care au constatat decesul, urmând să ajungă la locul accidentului și reprezentanții Procuraturii”, a precizat purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

Alte trei trenuri sunt oprite temporar, în stațiile adiacente – 10083, în Eforie Sud, R 8817 la intrarea în stația Eforie Nord și 11084, în Agigea Ecluză, deoarece trenul 8806 fiind în mișcare, pentru garare la peron, a rămas oprit, pentru cercetări, chiar în zona aparatelor de cale, zonă care permitea circulația altor trenuri.

„Până la sosirea organelor de cercetare abilitate și finalizarea tuturor demersurilor în caz de accidente, trenurile respective vor staționa temporar. Adresăm scuzele necesare călătorilor din trenurile oprite temporar, și îi asigurăm că traficul feroviar va fi reluat imediat ce reprezentanții Procuraturii ne dau avizul de redeschidere a circulației”, precizează sursa citată.

Citeşte şi: Preot acuzat că nu returnează banii împrumutaţi ca să joace la păcănele

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS