Ana Morodan a fost trimisă, vineri, în judecată pentru trei capete de acuzare, susțin sursele G4Media. Influencerița este acuzată că a condus deși avea permisul suspendat pentru consum de droguri.
Morodan a fost trimisă în judecată pentru refuz de prelevare a probelor biologice, conducere sub influența substanțelor psihoactive și conducere cu permisul suspendat.
Ea a fost pusă sub control judiciar de procurori în 29 martie, după ce a fost audiată de oamenii legii.
Ana Morodan, supranumită „contesa internetului”, a fost reținută în martie, după ce a produs un accident. Ea nu a oprit la semnalele polițiștilor și i-a fost reținut permisul.
În cursul serii a fost oprită din nou în trafic. În plus, în urma testării, s-a constatat că aceasta consumase atât alcool, cât și substanțe psihoactive, susțin procurorii.
Citește și: A murit regele hackerilor americani, Kevin Mitnick