Principalul suspect în cazul crimei de la o bază sportivă din Mamaia a fost reținut. Este vorba despre un bărbat de 49 de ani.
În noaptea de miercuri spre joi, poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale au depistat un bărbat, de 49 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de omor.
El este suspectat că în noaptea de marţi spre miercuri a omorât un bărbat, de 69 de ani, în incinta unei baze sportive din staţiunea Mamaia.
Bărbatul a fost dus şi încarcerat, pentru 24 de ore, în arestul IPJ Constanța.
Un bărbat, de 69 de ani a fost găsit mort, miercuri, în recepţia unei baze sportive din Mamaia. Pe trupul său au fost descoperite urme de violenţă. Victima a fost înjunghiată şi apoi ar fi fost incendiată, având arsuri pe o suprafaţă importantă a corpului. Bărbatul a fost găsit de un client al bazei, care venise să joace tenis şi care a anunţat autorităţile.
Citește și: Coliziune între patru mașini. Două persoane, grav rănite