Un primar a oficiat nunta unui cuplu în capela maternităţii după ce unei mirese însărcinate i s-a declanşat naşterea cu o lună înainte de termen.
Doi tineri, de 22, respectiv 24 de ani, din comuna botoşăneană Şendriceni, aveau programată sâmbătă cununia civilă.
Cu o oră înainte de programarea la starea civilă, viitoarei mirese i s-a rupt apa. Nuntaşii au abandonat totul şi au fugit la Spitalul Municipal Dorohoi, relatează Monitorul de Botoșani.
Pentru că sarcina nu era la termen şi exista riscul să apară probleme la naştere, viitoarea mămică a fost trimisă la Botoșani cu ambulanţa.
Dorindu-şi ca bebelușul să vină pe lume cu părinți căsătoriți, tinerii l-au convins pe primarul comunei Şendriceni să vină după ei la Botoșani.
Cununia a avut loc chiar în capela maternităţii.
După câteva ore, spre seară, tânăra a dat naştere unui băieţel de 2,7 kilograme. Fiind un bebeluş prematur, micuţul a fost ulterior internat şi monitorizat în Terapie Intensivă, având nevoie de atenţie specială.
Petrecerea a continuat apoi, aşa cum era planificat, însă fără mireasă.
Citeşte şi: Un bărbat băut a făcut infarct după ce a fost încătuşat de poliţişti şi dus la spital